25 nov. 2010 | 14:18

BlackBerry Torch 9800 va intra la Vodafone Romania

ACTUALITATE
BlackBerry Torch 9800 va intra la Vodafone Romania

Vodafone Romania a anuntat disponibilitatea BlackBerry Torch 9800 in oferta proprie din 29 noiembrie, cu tot cu oferte speciale pentru toate modelele BlackBerry din portofoliu.

Promotional, clientii Vodafone pot achizitiona noul BlackBerry la preturi speciale, incepand de la 299 Euro (TVA inclus), impreuna cu un pachet BlackBerry plus un abonament de voce Vodafone, pentru contractele incheiate pe 2 ani.

Noul model vine echipat cu un ecran capacitiv, multitouch de 3,2”, dar si cu tastatura QWERTY glisanta. BlackBerry Torch este compatibil cu tehnologia HSDPA, oferind viteze superioare de transfer al datelor, incorporeaza ultima generatie de Wi-Fi si dispune de modul GPS, pentru acces la aplicatii de localizare. Pentru multimedia, telefonul are camera foto de 5 MP cu autofocus pentru fotografii de o calitate deosebita, functie de stabilizare a imaginii, inregistrare video, capabilitatea de a reda o mare varietate de formate precum mpeg4, H.263, H.264, wmv3, mp3, AMR-NB, AAC-LC, AAC+, eAAC+, wma, wmvV, Flac, Ogg Vorbis. Spatiul de stocare este 4 GB intern, dar exista si un card de memorie microSD inclus, tot de 4 GB.

BlackBerry Torch este primul model care incorporeaza noul sistem de operare BlackBerry 6.0.

Pentru celelalte modele BlackBerry de la Vodafone vor exista, tot din 29 noiembrie, pachete  speciale: BlackBerry Bold 9700 incepand de la 149 euro, BlackBerry Curve 9300 de la 59 euro si BlackBerry 8520, incepand de la 19 euro (TVA inclus).

BlackBerry Torch va fi lansat si in oferta Orange, in cadrul unui eveniment care va avea loc in aceasta seara. Revenim cu detalii.