19 ian. 2010 | 15:07

Alo! Mi se-ndoaie mobilul!

ACTUALITATE
Alo! Mi se-ndoaie mobilul!

Probabil că va mai trece destulă vreme până când vom vedea realizat ambițiosul concept Morph, dar se pare că Nokia se tot joacă în ultimul timp cu ideea ecranelor flexibile. Cel puțin asta sugerează aplicația de patent publicată recent. Documentul conține detalii despre modul în care poate fi folosit  un display flexibil al unui telefon. Cel mai interesant pare arcuirea mobilului într-o anumită formă pentru a îndeplini o anume funcție.

Patent Nokia”În alcătuirea telefonului, o formă specificată anterior este întotdeauna asociată cu o mișcare. Când forma respectivă este detectată și este urmată de mișcarea specificată anterior, funcția asociată este executată”- cam așa sună descrierea din aplicație.

De exemplu, ți-ai putea rula telefonul ca o cutie de suc dacă vrei să cauți un bar, sugerează cei de la Nokia (figura 10a). Sau în formă de castron pentru a căuta un restaurant (figura 10b). Sau ai putea flexa mobilul astfel încât să semene cu un acoperiș sau cu un cort dacă ești în căutarea unui hotel ori a unui motel prin apropriere (figura 10c). Mda, nu sunt chiar cele mai creative exemple, așa e. Dar sigur experții Nokia vor avea suficient timp la dispoziție pentru a veni cu ceva mai interesant la momentul lansării pe piață a unui asemenea telefon.

Oricum, reprezentanții companiei spuneau mai devreme că astfel de tehnologii vor deveni un standard până în 2015. Măi să fie! Chiar să devină obișnuință până atunci?


Sursa: Engadget