Acer GD235HZ: un nou monitor full HD stereoscopic 3D
Noul monitor GD235HZ merită toată atenția din partea noastră, deoarece este unul dintre primele monitoare cu o rezoluție de 1920×1080 și o impresionantă rată de refresh de 120Hz necesară pentru efectele stereoscopice din jocurile și filmele 3D.
Această minunăție de 23,6 inch (60 cm) produsă de Acer a fost lansată de curând în America, unde poate fi achiziționat cu doar 399 de dolari, și este perfect compatibil cu kitul 3D Vision al celor de la Nvidia care mai necesită o investiție de încă 200 dolari. Dacă ne gândim bine, pentru unii dintre noi 500 de dolari pot reprezenta un preț mic față de senzațiile create de incursiunea într-o lume 3D și full HD în același timp.
Deja se anunță o competiție acerbă pe segmentul de monitoare și sisteme 3D. Dell preia deja comenzi pentru noul Alienware OptX AW2310, iar ViewSonic și LG au anunțat lansarea unor produse similare.
Sursa: Engadget