20 dec. 2010 | 23:26

3D Full HD la maxim = 500.000 euro

ACTUALITATE
3D Full HD la maxim = 500.000 euro

Panasonic a anuntat TH-152UX1, cea mai mare plasma profesionala din lume Full HD 3D, potrivit unui studiu al companiei de la inceputul lunii iunie. Cat de mare? 152 inci (386 cm). Si pentru ca marimea face diferenta, si pretul trebuie sa fie pe masura: nu mai putin de jumatate de milion de euro. Sper ca nu vi se parea scump modelul TH-P103MT2

Bineinteles ca nu vorbim despre productie pentru lanturile de retail. Doritorii se pot bucura de o asemenea minunatie in living doar daca fac in prealabil comanda si au ”putintica” rabdare pentru a intra in posesia ei. Livrarea se face la aproximativ cinci luni, cam cat se asteapta pentru o masina, nu? Oricum, utilizarile vizeaza mai degraba medii precum companii, parcuri de distractii, magazine, muzee etc.

Compania promite o mare acuratete in reproducerea oricarui continut video 3D. Adevarul este ca la asemenea dimensiuni imi imaginez ca senzatia este foarte apropiata de realitate.

Plasma profesionala face parte din noua gama de televizoare PDP profesionale Full HD 3D pentru care Panasonic accepta comenzi si care pot fi utilizate atat pentru vizionari de continut video 3D, cat si pentru redarea de imagini în 2D de o calitate superioara.

Pentru dezvoltarea noilor modele, tehnologiile utilizate la televizoarele cu plasma Full HD 3D VIERA, recent lansate pe piata, au fost imbunatatite: rata de contrast nativ 5.000.000:1 la reproducerea zonelor de negru, tehnologia high-speed drive pentru imbunatatirea rezolutiei ecranelor PDP si tehnologia de reducere a suprapunerii incorecte a imaginilor (crosstalk reduction), element esential pentru obtinerea unor imagini 3D clare si bine conturate.

Modelele sunt echipate cu SLOT 2.0, functie ce permite conectarea la diferite interfete precum DVI si HD-SDI. Modelul cu diagonala de 152 inch are un terminal DVI ca trasatura standard. Intrarea 3D este oferita numai pentru terminalul HDMI (de asemenea printre caracteristicile standard).