Kane & Lynch 2: Dog Days

Probabil nu v-ați fi dat seama, dacă nu v-ar fi spus cineva, că acesta este un trailer pentru Kane & Lynch 2: Dog Days, un video game sequel pentru Kane & Lynch: Dead Men. Trebuie să le recunoaștem originalitatea. Ați mai văzut un trailer la un joc video făcut să semene cu feed-ul unei camere de securitate dintr-un restaurant chinezesc? Tipul care este schilodit de câine a apărut cu Lynch în primul joc. Dacă primul joc a fost distractiv și savuros prin atmosfera întunecată, rămâne de văzut în ce direcție împing lucrurile acum cei de la IO Interactive, parte a Square Enix. Singurele declarații au făcut referire la un stil vizual nou, inspirat din filmele documentare și site-uri cu un conținut generat de utilizator. ”Fiecare aspect al jocului a fost conceput pentru a aduce o perspectivă proaspătă despre ceea ce înseamnă intensitate și realism”, afirmă reprezentanții Square Enix. Totuși, dacă jocul este despre tras cu sete în câini cu plăci de lemn sau mai știu ce obiecte, eu mi-aș anunța de pe acum, cuminte, retragerea. Lansarea jocului este programată pentru 2010, iar compatibilitatea este generoasă: PC, PlayStation 3 și Xbox 360.

11:47 23.11.2009
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video