Chip-ul care ar putea schimba lumea computerelor
Cei de la Intel Labs au prezentat un procesor Intel experimental, cu 48 de nuclee, denumit și „cloud computer cu chip unic”, capabil să schimbe modalitățile de abordare utilizate în design-ul contemporan pentru laptop-uri, PC-uri și servere.
Acest chip futurist asigură de 10 până la 20 de ori mai multe motoare de procesare decât cele mai populare procesoare Intel Core existente la ora actuală.
Intel va integra caracteristici cheie într-o nouă linie de chipuri sub brand-ul Core la începutul anului viitor și va introduce pe piaţă procesoarele cu șase și opt nuclee în cursul lui 2010. Prototipul anunțat conține deja 48 de core-uri de procesare complet programabile, cele mai multe folosite vreodată pe un singur chip de siliciu.
De asemenea, include o rețea pe nuclee de mare viteză, pentru partajarea de informații și tehnici recent inventate pentru un management eficient al consumului de energie, fapt care permite celor 48 de core-uri să opereze cu eficiență energetică foarte mare, consumând doar 25 W în modul „idle” și 125 W când rulează la performanță maximă.
Prin noua generație de chip-uri, laptop-urile viitoare ar putea avea capabilități de procesare atât de mari încât ar fi capabile să „vadă”, cu mare acuratețe, așa cum percep oamenii diverse obiecte și mișcări, pe măsură ce apar și se produc. Acest gen de interacțiune ar putea elimina nevoia de tastaturi, telecomenzi sau joystick-uri pentru jocuri.
Intel Labs a denumit acest chip-test „single-chip cloud computer”, pentru că este similar cu organizarea centrelor de date utilizate pentru a crea un „cloud” de resurse de calcul pe Internet, un mod de a livra servicii precum online banking, rețele de socializare și magazine online pentru milioane de utilizatori.