12 ian. 2017 | 15:00

Un nou update pentru Instagram i-ar putea enerva pe utilizatori

ACTUALITATE
Un nou update pentru Instagram i-ar putea enerva pe utilizatori

Instagram Stories s-a lansat în august și a crescut considerabil în doar cinci luni, iar compania a decis să introducă noi funcții.

Noua funcție de Stories din cadrul Instagram a ajuns să aibă 150 de milioane de utilizatori în fiecare zi, reprezentând un progres enorm făcut într-un timp atât de scurt. Odată cu acest update, compania a oferit și o serie de informații cu privire la noile funcții ce vor fi introduse în cadrul aplicației.

Una dintre acestea va fi Instagram Business Tools, ce va oferi informații cu privire la fiecare ”story” postat de către site. Companiile ce se conectează pe site prin contul special de business vor putea să afle la câte persoane a ajuns povestea postată, ce impresii, dar și ce comentarii au lăsat aceștia, arată phonearena.com.

De asemenea, o altă funcție pe care o propune noul update este cea de reclame. Reclamele vor fi integrate în modulul de Stories și vor fi disponibile la nivel global pe parcursul următoarelor săptămâni. Inițial, acestea vor fi testate cu doar 30 de parteneri, între care apar Nike, Netflix și General Motors.

Aceste reclame vor putea fi atât fotografii, cât și videoclipuri. O fotografie poate fi afișată pentru cel mult 5 secunde, în timp ce un video poate să aibă o durată de până la 15 secunde.

Partea bună este că utilizatorii vor avea posibilitatea să treacă peste reclame. Poți să te uiți la toată reclama înainte să fii dus la următorul ”story”, sau poți da swipe direct pentru a trece peste reclama.

Nu este clar în ce mod va fi afectată dezvoltarea Instagram Stories după ce sunt implementate reclamele, prin prisma creșterii accelerate a acesteia. Cel mai probabil, însă, creșterea va încetini ușor odată cu introducerea acestor reclame.