10 dec. 2016 | 10:29

Această bicicletă electrică include o bandă de mers

ACTUALITATE
Această bicicletă electrică include o bandă de mers

Lopifit este o bicicletă electrică diferită de orice alt mijloc de transport de acest fel.

Oricine a călătorit în Olanda știe că mulți dintre cetățenii țării respectiv preferă să se deplaseze cu ajutorul bicicletelor. Acum, olandezii ar putea revoluționa bicilcetele, cu ajutorul unui mijloc de transport numit Lopifit. Din câte se pare, aceasta este prima bicicletă electrică pentru mers creat vreodată. Cel care a dezvoltat-o se numește Bruin Bergmeester, el declarând că a construit acest ciudat mijloc de transport pentru cei care își doresc să acopere distanțe mari, fără a depune efortul necesar în mod normal în cazul pedalării.

Așa cum puteți vedea și în materialul de mai sus, principala diferență dintre Lopifit și bicicletele normale este reprezentată de absența pedalelor. Astfel, utilizatorii se vor afla în mod constant pe o bandă de mers. În partea din spate, Bergmeester a inclus un motor electric, alături de o baterie. Acestea două contribuie la deplasarea inițială a vehiculului. Ulterior, acesta va fi continua să funcționeze pe baza energie produse de fiecare persoană în timpul mersului pe bandă.

De fapt, olandezul a descris invenția sa drept o bandă de mers pe roți. Desigur, Lopifit nu va fi pe placul tuturor. Până la urmă, trebuie să ținem cont de faptul că designul de bază al bicicletei nu s-a schimbat în mod radical de-a lungul timpului tocmai din cauza faptului că el este atât de eficient. Trecând peste aceste lucruri, în cazul în care doriți să achiziționați o bicicletă Lopifit, trebuie să știți că există mai mulți dealeri pe plan global.

Din păcate, pentru moment, niciunul dintre aceștia nu se regăsește în România. Pe site-ul oficial Lopifit există o hartă care prezintă distribuția acestora, iar cel mai apropiat de noi pare a fi cel din Ungaria.