09 nov. 2016 | 07:32

În Facebook Messenger, veți primi valuri de reclame prin mesaje sponsorizate

ACTUALITATE
În Facebook Messenger, veți primi valuri de reclame prin mesaje sponsorizate

Facebook nu a întâmpinat nici un fel de probleme când vine vorba de monetizarea informațiilor utilizatorilor săi. În curând însă, respectivele practici se vor extinde și în Facebook Messenger.

Era doar o chestiune de timp până când Facebook Messenger devenea un instrument de promovare pentru brandurile locale și internaționale. Din păcate, respectiva fereastră de liniște a trecut, iar în viitorul foarte apropiat, conform celor de la Facebook, veți vedea mult mai mult reclame în popularul client de chat. Acestea vor veni sub formă de mesaje sponsorizate și orice firmă poate profita.

La ora actuală, Facebook a depășit 1,5 miliarde de utilizatori lunari, iar aceștia trebuie exploatați la maxim pentru un câștig financiar cât mai generos. Faptul că gigantul în socializare se orientează către Messenger, nu ar trebui să vină ca o surpriză. Anunțul a fost făcut de căte David Marcus în cadrul conferinței Web Summit din Lisabona. Urmarea este simplă, indiferent cât de mică sau de mare este o companie, atâta timp cât vrea să afișeze reclame pe Facebook, o poate face și pe Facebook Messenger.

În teorie, vor exista câteva limitări impuse agențiilor de publicitate, pentru ca utilizatorii să nu se simtă agresați de mesaje spam în permanență. Din start, un utilizatori nu poate primi reclame de la pagini publice cu care nu a inițiat un dialog anterior și nu a interacționat vreodată. Printre mijloacele pe care o companie vă poate servi reclame prin Messenger se numără boții cu inteligență artificială, abonamente pentru diverse actualizări precum oferte și ca răspuns la o reclamă pe care ați accesat-o din NewsFeed.

Utilizatorii vor putea cu ușurință să blocheze mesajele sponsorizate de la un anumit brand, iar respectiva companie nu va avea nici o posibilitate pentru a trece peste respectivul gest. Momentan nu se știe exact când vor apărea aceste valuri de reclame în Facebook Messenger, dar preventiv, ar fi bine să ștergeți toate conversațiile cu pagini publice care nu sunt de interes.

facebook-messenger-sponsored-messages-640x354

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele