Despre stand-up comedy în online, podcasturi și vlogging cu Teo de la Între show-uri și Nimic nou [INTERVIU]

Din ce în ce mai mulți oameni se ocupă de stand-up comedy în România. Publicul a început să meargă la show-uri de stand-up românesc în săli din ce în ce mai mari, iar calitatea conținutului generat a crescut mult.

[related]

Toate acestea li se datorează, în mare parte, lui Teo, Vio și Costel, cei care s-au apucat de stand-up în anii 2000 și nu au renunțat până în prezent. Mai sunt și alte persoane care s-au apucat de stand-up în aceeași perioadă, la Cafe Deko, precum Bobonete sau Bordea, dar dedicarea celor trei mai sus menționați față de această cultură a ajutat ieșirea stand-up comedy-ului din underground în țara noastră.

În mod evident, în atingerea acestui scop, foarte importante au fost și uneltele online. Prezența pe rețelele sociale, gen Facebook, canalele de YouTube și foarte multe glume noi nu puteau fi neglijate în nici un pas al traseului. Plimbările neîntrerupte prin cele mai diverse colțuri ale țării cu spectacole au fost și ele vitale, dar schimbarea regulată a materialului era și mai relevantă. Nu de alta, dar în momentul în care prindeai microbul și nu ratai nici un spectacol, îți doreai enorm să nu știi nici o glumă. Partea bună este că, în majoritatea cazurilor, Claudiu Mihail Teohari – Teo, Viorel Dragu – Vio și Constantin Bojog – Costel nu și-au dezamăgit publicul.

Simona Halep și-a aflat adversara de la turneul de la Hong Kong, China. Nu s-au mai întâlnit până acum în circuitul WTA

Choi Soon-hwa are 80 de ani și vrea să câștige titlul de Miss Universe. S-a calificat deja în finala celebrului concurs

Mă uit la stand-up comedy de peste 15 ani, de când am învățat engleză suficient de bine încât să prind majoritatea glumelor maeștrilor din Statele Unite. Am încercat să-mi alimentez fascinația pentru cultura populară americană cu scopul de a prinde și mai multe glume. În definitiv, o glumă poate pleca de la orice subiect, indiferent dacă este vorba de un fel de mâncare, un magazin, o sărbătoare sau o tradiție, iar acestea s-ar putea să nu existe în România, deși generează tropote de aplauze în sală. Am vrut să le înțeleg pe toate, să-mi dau seama de mecanica glumei și să prind toate nuanțele unei afirmații devenită clasică  – ,,Tragedy plus time equals comedy”. Pornind de la această premiză, s-au făcut glume despre 11 septembrie, maratonul de la Boston, inundațiile din New Orleans și nu numai. Este adevărat că nu toate glumele sunt pentru toată lumea și nici nu trebuie să fie.

Costel a afirmat că o glumă perfectă a fost spusă atunci când jumătate de sală aplaudă, iar cealaltă este stupefiată și nu știe dacă ar fi ok să râdă la ce a auzit. Umorul este relativ, la fel și simțul umorului. Tocmai din acest motiv sunt comedianți ce nu înjură, de exemplu, sau unii care se adresează doar unui anumit public. În SUA, există comedianți care, deși sunt populari la nivel național, poate chiar internațional, au la spectacole, în cea mai mare parte, sudiști, persoane de culoare, femei sau gay. Pornind de la aceste sisteme de valori relative, dacă nu vă încântă ideea unui spectacol de stand-up comedy, probabil că nu ați văzut suficiente.

Nu pot spune că am așteptat apariția stand-up comedy-ului în România, dar m-am bucurat cu siguranță când am văzut primul show live autohton, cu un singur om pe scenă și un microfon. Experiența este fascinantă, mai ales din prisma faptului că pare imposibil ca cineva să poată menține atenția a câtorva sute de oameni doar vorbind și, eventual, gesticulând. Aproape niciodată nu există accesorii suplimentare, în afara unei sticle de apă.

Pe Teo l-am văzut prima oară pe YouTube, după aceea l-am văzut la un spectacol în Brașov și, ulterior, am reușit să interacționăm și în alte câteva contexte care nu aveau legătură cu stand-up comedy. Mulți afirmă că ar fi cel mai priceput la  stand-up comedy de la noi, iar dacă vedeți câteva show-uri cu el, veți înțelege de ce. Tot el s-a implicat în organizarea Campionatului Național de Stand-up Comedy de la Brașov și face parte din juriu încă de la prima ediție.

Cu câteva ore înainte de începerea finalei de anul acesta a competiției am reușit să stăm la o terasă și să ajungem la dialogul surprins în rândurile de mai jos. Am încercat să aflu cat mai multe detalii despre unul dintre puținele podcasturi de la noi – Între Showuri, despre emisiunea online Nimic Nou, și să îmi dau seama de importanța rețelelor sociale în promovarea acestui domeniu. Uneori, răspunsurile au deviat de la întrebare, dar, de fiecare dată, au fost informative.

Între showuri – începutul și viitorul

În contextul în care media de vizualizări pe fiecare episod de Între showuri a început să depășească 20.000 de vizualizări pe YouTube, am fost foarte curios cât de multe au fost etapele premergătoare acestui proiect. Cum era de așteptat, totuși, au existat și câteva tentative nereușite.

”Noi, acum vreo trei ani cred, ne-am gândit să facem chestia asta și a fost o tentativă. Ne-am întâlnit la mine acasă, am dat record și am bătut câmpii o oră jumate și, după aia, la sfârșit, nu cred că l-am ascultat cap-coadă și am zis că n-are rost. Am bătut câmpii efectiv, nu a fost ok. Pentru Între show-uri ne-a venit idea și pentru că a fost foarte ușor. De asta am pornit și proiectul. Noi suntem niște oameni foarte leneși, iar dacă era mai greu decât atât nici nu o făceam. Ne-am dat seama că noi, în orice caz, stăm în cămăruța aia între showuri, vorbim, nu avem nimic altceva de făcut și atunci a fost foarte simplu. A trebuit doar să cumpărăm niște headseturi și să dăm Rec. Adică, a fost minim de efort și în continuare este un minim de efort să-l facem. Nu trebuie să ne întâlnim în sensul ăsta”, a explicat Teo.

În mod evident, un proiect un pic altfel nu este întâmpinat întotdeauna cu brațele deschise, iar Între showuri nu a fost o excepție de la regulă. Au existat câțiva sceptici, dar proiectul tot s-a materializat și a făcut valuri în online.

”Telefonul ăsta este un canal de consum pe care îl ai non-stop cu tine. Faza este că ai canalul de comunicare tot timpul asupra persoanei tale. Eu nu trebuie să te prind în fața televizorului, să stai la laptop sau nu știu ce.”

”Pe mine mă bucură foarte mult că merge podcastul ăsta din următorul motiv. Când ne-a venit idea, am vorbit cu mai mulți oameni care aveau mai mult sau mai puțin tangență cu subiectul ăsta, cu online-ul sau cu producerea de conținut și vreau să spun că trei sferturi dintre oamenii cu care am vorbit, deși nu au fost foarte mulți, nu ne-au dat șanse de reușită. Eu ascult foarte multe podcasturi din State și văd ce se întâmplă acolo. E o revoluție a podcastului acolo și am zis că sigur vine și la noi. Cu un delay de câțiva ani sigur va veni și, lăsând asta la o parte efortul nostru, chiar e foarte mișto să asculți. Când mergi, asculți ceva, în loc să stai să asculți o piesă pe care ai mai ascultat-o de șase ori. Mai afli ceva. Iar toți au fost de părere că nu are nici o șansă să meargă pentru că «nu stă nimeni să asculte atâta», că «băi băiatule, noi trăim acum în epoca Vine-ului și a tweet-ului, cum o să stea cineva să asculte jumătate de oră?»”, spune el.

Secretul este să ai deschiderea la minte necesară pentru a accepta că o rețetă care funcționează în occident, are aplicabilitate, într-o oarecare măsură, la noi în țară. Important este să generezi conținut de calitate și să ai un pic de încredere că oamenii se vor relaxa ascultând un podcast, cu căștile în urechi până la serviciu, crede Teo. Artistul consideră că smartphone-ul este un canal de consum foarte important în prezent și că, în unele situații, ascultarea unui podcast poate oferi un spor de productivitate.

”Eu spun că e vorba de ocazie de consum. Oamenii ăștia nu procesau telefonul ca și canal de consum. Telefonul ăsta este un canal de consum pe care îl ai non-stop cu tine. Faza este că ai canalul de comunicare tot timpul asupra persoanei tale. Eu nu trebuie să te prind în fața televizorului, să stai la laptop sau nu știu ce. Doi la mână, ocazia de consum – orice om are cel puțin o oră pe zi în care nu face nimic, că stă în mașină, că merge pe jos, că stă în autobuz până la muncă, vine de la școală. Cel puțin o oră garantat, ai canalul de consum, ai căștile, iar oamenii cu care am discutat nu percepeau ocazia asta de consum. Mai există ocazia asta de consum în funcție de meseria pe care o ai. Pentru că sunt oameni care lucrează cu cuvinte, nu pot asculta cuvinte. Tu, dacă scrii, asculți muzică fără versuri. E absolut normal. Pentru că, dacă tu scrii și asculți niște cuvinte pe care le înțelegi, astea două concurează la același centru din creier. Pe când, dacă lucrezi cu imagini, ca art director de exemplu, asculți orice, pentru că este alt centru din creier folosit în job. Astfel, în funcție de centrul din creier pe care îl folosești, poți să asculți la muncă, fără să-ți scadă productivitatea, ba chiar te ajută la productivitate.”

Feedback-ul nu a întârziat să apară, iar aproape de fiecare dată, a fost pozitiv. Partea interesantă este că Între showuri prinde și la românii din afară, nu doar la cei din țară, iar Teo spune că a primit mesaje de la oameni din țări precum Marea Britanie sau Olanda.

Să fie oare Între showuri o unealtă de promovare? În principiu, e foarte greu să faci bani din vizualizări pe YouTube și am fost sigur că Între Showuri nu poate fi perceput ca o sursă de venit. Se pare însă că adevărul este undeva la mijloc. ”Culmea este că noi avem canalul monetizat și într-adevăr, suma pe care o generează nu este mare, dar de pe canalul de YouTube, din podcast este suma cea mai mare și îți spun de ce. Un clip de stand-up chiar dacă are de două trei ori mai multe vizualizări, în momentul în care-i dai play, închizi reclama ca să vezi bine. În schimb, la podcast, lumea nu prea se uită la ecran tot timpul, iar reclama rulează. Nu este însă neapărat o sumă care să conteze. Banii care ne vin din YouTube îi punem deoparte, pentru situația în care ne mai trebuie un microfon sau ceva similar, adică îi reinvestim. Nu sunt niște bani pe care ne bazăm”, explică artistul.

Nimic nou versus Între showuri – diferența de viziune

Deși s-ar putea să nu fie foarte evident acest aspect, secțiunea de comentarii de la episoadele de Nimic nou este activată, în timp ce, la Între showuri, acest lucru nu mai este valabil. Trebuia să existe un motiv pentru această discrepanță, iar argumentele au legătură cu filozofia din spatele fiecărui proiect. ”Nimic nou este alt fel de proiect. Nimic nou este un proiect îndreptat spre comunitatea Sector 7. Nouă, la Sector 7 ne place foarte mult treaba asta, că avem o comunitate care ne-a înțeles tonul și cu care comunicăm. Între showuri este orientat mai mult în interior, în timp ce, pot spune că Nimic nou este orientat către exterior. Între showuri este o chestie mai personală și, sincer să-ți spun, comentariile pe YouTube sunt dezactivate pentru că, noi suntem de părere că, dacă e să vii să ne înjuri, am vrea să vii să ne înjuri pe Facebook, unde ai numele acolo și o poză. Este foarte multă hate-ăreală proastă pe YouTube. La Nimic nou, suntem obișnuiți cu asta și ne și hrănim un pic cu ea pentru că nu este o chestie atât de personală. E un alt tip de conținut acolo.

După cum poate observa fiecare utilizator pe YouTube care a citit sau a scris vreodată comentarii pe site, nivelul de agresivitate este greu de descris. Motivul din spatele lor este cât se poate de simplu și are legătură cu gradul sporit de anonimitate. Teo spune compară comentariile de pe Youtube cu cele de pe site-ul Evenimentul Zilei și preferă să interacționeze pe Facebook, cu oamenii care își asumă cele scrise. ”Secțiunea de comentarii la YouTube a ajuns cum era pe vremuri secțiunea de comentarii de la Evenimentul Zilei. Aia era cocina internetului. YouTube-ul acum, este tot așa. Nu numai în România. Dacă te uiți, lumea acolo zici că e pe 4chan, ceva de genul «liber la orice». Noi interacționăm cu oamenii, dar am ales să nu interacționăm acolo. Să nu interacționăm pe YouTube. Interacționăm pe Facebook, iar acolo primim foarte multe mesaje private și vorbim cu ei și în comentarii. Ne dau sugestii, ne dau feedback, «asta mi-a plăcut», «asta nu mi-a plăcut», «ziceți despre aia», «ce părere aveți despre nu știu ce». Vrem să interacționăm cu ei pe un canal un pic mai responsabilizat, Facebook, nu pe YouTube și de asta sunt închise comentariile. Nu ne ajută cu nimic. Am înțeles că, în teorie, ar ajuta un pic la trafic comentariile, dar nu mă interesează traficul ăla”, spune el.

Fiind, în mod evident, pasionat de tehnologie și luând în calcul calitatea foarte bună, audio și video, a fiecărui episod de Între showuri, am vrut să am o listă cu echipamentele implicate în procesul de captură. Dacă vreți să faceți ceva similar, ați fi uimiți să aflați că investiția nu este una fabuloasă. ”E vorba de un un laptop, lavaliere, mixer și cameră. E un mixer mic de șase canale și noi ne filmăm cu o copie de GoPro, un Xiaomi care își face treaba foarte bine pentru ce ne trebuie. Toate au încăput într-o geantă și nu a implicat o pregătire deosebită. Eu am stat un sfert de oră să le cablez și mie îmi place treaba asta. Nu pot însă să spun că aș sta să ne cărăm cu ele la multe show-uri, să le instalăm, dezinstalăm să nu știu ce. Nu e o chestie foarte plăcută. S-ar putea totuși să o mai facem”, a explicat Teo

Podcasturi de la noi, de la americani și importanța rețelelor sociale

Între showuri ar putea fi cel mai popular podcast de la noi, dar mai sunt multe altele. În fapt, acesta este rezultatul multor ani de ascultat podcasturi din Statele Unite ale Americii. Piața de la noi este la început, dar proporțional cu interesul publicului, vor apărea și multe alternative interesante. ”Când vine vorba de podcasturi românești, treaba e foarte la început. Eram sigur că o să se întâmple asta și chiar se întâmplă. Anul ăsta au început să scoată capul podcasturile. A mai apărut și un articol pe Digi, pe IQads au început să facă interviuri cu oameni care fac podcasturi. A început să se audă de podcasturi, dar, sincer să-ți spun, podcasturi românești nu prea am ascultat. Am ascultat un singur podcast, Ceva mărunt – podcastul lui Toma și Sergiu. Mi-au plăcut mai ales podcast-urile din Edinburgh, că s-au dus la un festival. Alea chiar le-am ascultat cap-coadă că eram curios ce se întâmplă acolo, ce au făcut, ce povești au. În rest, majoritatea fiind tematice, nu mă interesează. Cred că o să mai apară și o să fie din ce în ce mai mișto și o să mă mai apuc să ascult și românești. Deocamdată, numai Ceva mărunt.”

Podcasturile din Statele Unite sunt unele dintre cele mai interesante datorită anilor de evoluție. Există podcasturi pe marginea oricărui subiect, dedicate oricărui public. Important este să aveți un punct de start, câteva nume care să vă deschidă apetitul pentru altceva, decât muzică în căști. ”Din afară, am început cu astea care sunt de vorbăraie – Joe Rogan – trei ore și ceva, Bill Burr și Marc Marron. De fapt, de la Marc Marron, ăla este primul podcast pe care l-am ascultat vreodată. În ultima vreme, am început să descopăr podcast-urile tematice din afară care îmi plac de mor. Cum e de exemplu Radiolab, podcastul ăsta îl recomand la oricine cu trei mâini, pentru că mi se pare cel mai bun podcast care există în momentul ăsta pentru oameni curioși. Dacă ai mintea vie și ești curios să afli lucruri, Radiolab este ideal pentru că, unu la mână, este foarte bine scris. E un podcast montat și editat de niște oameni care sunt zei la editare. Are și foarte multă cercetare în spate. Au fost și episoade cu timp de cercetare de un an, un an jumate pentru un episod de 40 de minute. Fiecare episod are altă temă, dar 100% dintre ele sunt foarte interesante, indiferent ce temă au. Mai sunt alte două podcast-uri care sună cam la fel, 99% invisible și Invizibilia care, din nou, sunt despre diverse lucruri.”, explică artistul.

”E o diferență foarte mare între a sta pe scenă, cu niște oameni reali care se uită în ochii tăi și a o face de acasă”

Pentru cei mai mulți dintre noi, Facebook este bun la toate. Degeaba există Twitter, Instagram, Snapchat și multe alte rețele sociale, dacă nu le găsești utilitatea. Pentru Teo, Vio și Costel, soluția oferită de Zuckerberg este perfectă. ”Nu folosim [altceva decât Facebook]. În primul rând, eu și Costel avem conturi de Instagram, dar avem puțini followeri. Costel îl tot crește acum, dar sunt niște conturi de Instagram foarte personale. Nu sunt în scop de promovare. Eu am un cont abandonat de Twitter, în sensul că este legat la Facebook și tot ce pun pe Facebook apare pe Twitter, dar asta e tot. E absolut degeaba. Sunt prea bătrân pentru Snapchat, nu l-am prins, nu înțeleg. Andrei Ciobanu, în schimb, e foarte activ pe Snapchat. El e singurul om din stand-up care folosește Snapchat ca unealtă de promovare. Mai e o chestie. În momentul ăsta, nu-mi dau seama ce poate să-mi ofere Instagram sau Snapchat și nu poate Facebook să-mi ofere. Dacă am followeri pe Facebook și pot să pun pe Facebook orice fel de conținut. Pot să pun poze, texte, filme și așa mai departe. Ce mi-ar aduce în plus Instagram? Dacă am o poză să o pun pe net, o pun pe Facebook. Eu, sincer să-ți spun, am întâlnit foarte puțini oameni care nu au Facebook și nu au cont într-un mod ostentativ, iar ăștia sunt o mână de indivizi. În rest, toată lumea are Facebook, toată lumea îl folosește. Astfel, ca și canal de promovare, Facebook îmi oferă tot”, spune Teo.

De la sketchuri în fața unei camere, în confortul căminului, până la o scenă cu zeci sau sute de oameni, singur, cu un microfon în față, este cale lungă. Dacă ai însă simțul umorului, multă ambiție și anduranță, aceasta nu este nici pe departe o tranziție dificilă. ”Legătura între a face sketch-uri amuzante și a ieși pe scenă este simțul umorului. Dacă nu ai simțul umorului și nu înțelegi ce e amuzant și ce nu e, nu poți să faci nici stand-up, nici sketch-uri, că nu știi. Dar e o diferență foarte mare între a sta pe scenă, cu niște oameni reali care se uită în ochii tăi și a o face de acasă. Eu, de exemplu, după 12-13 ani, sunt mai obișnuit cu a avea oameni în față, decât o cameră. Eu depind de feedbackul pe moment al publicului. În urmă cu ceva ani, am făcut o emisiune la Guerilla, când era la început și m-a ucis prima oară când am făcut chestia aia pentru că mă uitam într-un burete mare negru și orice dădeam acolo se pierdea în hău. Nu înțelegeam, s-au prins de poantă, le-a plăcut, nu le-a plăcut. Au râs? Era doar un burete”, își amintește el.

Stand-up comedy-ul de la noi și românii care fac valuri pe YouTube

Publicul de stand-up comedy de la noi s-a diversificat enorm în ultimii ani, iar această schimbare vine cu beneficii și deficite. Un lucru este sigur, am trecut de faza de început, iar numărul foarte mare de persoane care se apucă de această meserie confirmă evoluția pozitivă a opiniei colective vizavi de stand-up românesc. Deși pare greu de crezut, televiziunea a jucat un rol foarte important în această transformare. ”Dacă e să o luăm per total, ca piață, a crescut foarte mult. A crescut foarte mult și pentru că a intrat un pic în mainstream cu Bobonete și Bordea. Fiind doi oameni care vin din stand-up și au emisiuni urmărite la TV, au băgat măcar termenul sau ideea de stand-up în mainstream. Până să fie Bordea și Bobonete la televizor, omul obișnuit, care se uită în principal la televizor, dacă ziceai de standu-up, poate auzise de cuvânt, dar nu avea idee. I se părea o chestie total underground. Sunt niște oameni care se prostesc acolo. Nu spun că e corectă gândirea asta, ci doar că e reală. Când Bobonete și Bordea, la televizor, au zis că ei fac stand-up, brusc, gestul respectiv a legitimat activitatea. Televizorul legitimează. Deși toată lumea se plânge de cât de prost este conținutul la TV, în continuare televizorul te legitimează. Dacă ai apărut la TV, înseamnă că ești sus în domeniul tău. Vio a spus o chestie extraordinară legată de chestia asta cu legitimatul. Pentru oameni, în mare, dacă nu ești la televizor, nu ești comediant, iar dacă ești la televizor ești un comediant prost.  În final, au început mult mai mulți oameni să vină la show-uri pentru că au aflat de la Bordea și Bobonete la TV”, explică comediantul.

”Oamenii ăștia, Tequila, Zmenta, Selly, Mikey Haș au un public enorm. Sunt zeci de mii de copii care se uită la ei în cea mai flexibilă perioadă a vieții lor, când se formează valorile, apropo de media, de conținut. Sunt foarte importanți oamenii ăștia.”

Zmenta, Tequila, Selly și Mikey Haș sunt cei mai relevanți YouTuberi autohtoni. Această popularitatea nu-i transformă neapărat însă într-o concurență pentru Nimic Nou. Publicul țintă este altul, în fiecare caz. Chiar și în aceste condiții, am fi inconștienți dacă nu i-am defini ca influenceri. Puterea lor este remarcabilă, mai ales pentru adolescenții care își iau știrile de pe YouTube, nu de la TV. ”Pe Tequilla și pe Selly îi și știu, cu Zmenta nu m-am întâlnit. Părerea mea personală este că nu am nici o legătură cu ce fac ei. Nu sunt în target de departe și nici nu-i văd ca și concurență. Știu că o să sune arogant, dar pentru noi – la Sector 7, nimeni nu e concurență. Noi avem încredere că facem exact ce vrem și exprimăm ce ne dorim, încât nu putem spune că avem concurență, ci avem colegi. Nu ne batem cu nimeni. Obiectiv vorbind, ei au un impact foarte mare. E o generație întreagă de copii, până în 14 ani care nu știu ce este TV. Ei consumă conținut exclusiv online, pe tabletă, pe telefon. Consumă aproape exclusiv conținut făcut pentru ei de oamenii ăștia, de Tequila, de Zmentă sau Selly, încât sunt total deconectați de la ecosistemul TV. Sub 14 ani, sunt oameni care se «închină» la Selly, Mikey Haș. Să nu uităm de Mikey Haș, el este cel mai mare Vlogger român, are un milion de abonați pe YouTube. Să respectăm un pic cifrele. Are cel mai mare canal românesc de YouTube. Și de asta spun că au un impact enorm. Sunt copii care cresc uitându-se la ei, trăiesc influențați de ei. Ei sunt adevărați influenceri”, recunoaște Teo.

Cel puțin în România, blogosfera tinde să devină o relicvă a deceniului trecut. Acum contează conținutul video, miile sau zecile de mii de vizualizări pe YouTube și abonații care nu îți ratează nici un clip. Te poți mândri în continuare cu conținut de calitate, dar dacă nu-l citește nimeni, s-ar putea să nu conteze.

”Pe mine mă amuză foarte mult în blogosferă, care mi se pare că se diminuează, se usucă pe zi ce trece, că în continuare sunt priviți niște bloggeri ca fiind influenceri în online. Asta în contextul în care au niște cifre de care râzi cu ce vrei tu. Sunt niște bloggeri care au 200 de view-uri constant, cu vârfuri la 1000 și ăia sunt curtați de agenții și li se dau chestii la recenzie și sunt invitați la evenimente. De parcă tu îmi zici, «Sunt psiholog». Pâi cum, Puiule, ești psiholog, ai cabinet? «Nu, dar vine uneori nepotul meu, mă întreabă lucruri și îi dau sfaturi». Pâi și te consideri psiholog? «Da, am un target foarte bine definit, nepotul meu, când vine, mă întreabă exact ce-l interesează». Deci tu ai un singur om care vine și ești psiholog? «Da». Este același lucru cu «Eu sunt online influencer!» Cu 3000 de unici pe lună pe site, ai 200 de view-uri la orice pui pe YouTube și zici că ești influencer. Nu ești. Eu înțeleg că ei bat monedă pe calitativ, dar influencer, vrând, nevrând, are componentă cantitativă. Tu nu poți fi inluencer dacă nu te ascultă nimeni. Dacă nu ai audiență, nu ai pe cine să influențezi, indiferent că tu pe trei oameni îi influențezi foarte puternic. De asta, oameni ăștia, Tequila, Zmenta, Selly, Mikey Haș au un public enorm. Sunt zeci de mii de copii care se uită la ei în cea mai flexibilă perioadă a vieții lor, când se formează valorile, apropo de media, de conținut. Sunt foarte importanți oamenii ăștia. E un băiat care și-a dat seama de chestia asta și face o treabă foarte bună în a ridica o problemă și își cunoaște foarte bine poziția. E vorba de Levi Elekes de la Friends Vlog, un puști spirt, senzațional. El la 16 ani era online manager pentru BUG Mafia, avea grijă de tot conținutul lor media. Și-a făcut un vlog și e foarte conștient de poziția sa. Pe vlog, le zice copiilor, «Gândiți, informați-vă bine.» Partea unde se despart viziunile noastre este că el e un pic pe partea cu religia. Dar, în orice caz, e pe ideea ,«Băi, nu mai fiți proști, creșteți, deschideți-vă.» Aia înseamnă să influențezi și asta fac ăștia.”, conchide el.

Dacă vreți să vedeți cu ochii voștri procesul dezvoltării materialului care ajunge în cele mai multe orașe din țară, cea mai scurtă cale este să mergeți la Club 99 pe Str. Dacia nr. 99 în București. În fiecare weekend, cu foarte puține excepții, îi vedeți pe cei trei cu glume noi, cu povești care urmează să devină glume, interacționând cu publicul și străduindu-se să vă facă să râdeți.