Telefoanele HTC Nexus confirmate de autoritățile americane
Cea mai recentă confirmare vizavi de existența a două dispozitive HTC Nexus ce vor ajunge pe piață anul acesta vine de la FCC – autoritatea americană de certificare a dispozitivelor electronice.
Din acest moment nu mai există nici un dubiu în privința producătorului pentru telefoanele Nexus ce vor fi anunțate de Google în aproximativ o lună. Documente referitoare la respectivele dispozitive au fost înaintate de compania taiwaneză către FCC, iare acestea poartă numele de Nexus. În plus, se menționează foarte clar că manualul pentru acele smartphone-uri va fi disponibil pe pagina web Google Nexus. Nu sunt detaliate specificațiile hardware sau particularități de conectică, dar amândouă ar trebui să funcționeze fără probleme pe cea mai mare parte a rețelelor de telefonie, atât din SUA, cât și din afară.
În ceea ce privește specificațiile, cei de la Android Police citează o sursă apropiată de companie pentru imaginea de mai sus ce pare să ilustreze versiunea de 5 inci a unui HTC Nexus, cu numele de cod Marlin. Dintre cele două, acesta ar trebui să fie fratele mai mic. Cu o diagonală de 5,5 inci ar trebui să ajungă pe piață Sailfish, al dolea HTC Nexus. Ca aspect estetic, trăsăturile de design pe care le puteți desprinde din această imagine nu se diferențiază prea mult de conținutul celorlalte speculații ce circulă pe internet. În principal, amândouă vor fi construite cu o combinație de metal și sticlă, în contextul în care anul trecut doar Nexus 6P emana un aer de aparat premium.
Partea interesantă, dacă se confirmă, este că atât HTC Marlin, cât și Sailfish, vor avea o configurație hardware similară sau identică, cu excepția diagonalei ecranului. Asta înseamnă că vă puteți aștepta la un procesor Qualcomm Snapdragon de top, 820 sau 820, 4GB RAM și două camere, de 12 megapixeli pe spate, respectiv 8 megapixeli pentru selfie-uri. Memoria internă va fi de 32GB și nu vor lipsi din ecuație un cititor de amprentă și un port de încărcare și sincronizare date USB Type-C.