16 iul. 2016 | 17:12

„Terminator” în viața reală: cyborgii care trăiesc printre noi

FEATURE

Acum puțin timp, în acest interviu, v-am prezentat perspectiva lui Dan Cautiș asupra mișcării transumaniste, care presupune evoluția forțată a omului prin utilizarea tehnologiei.

Îi putem numi „transumaniști”, „biohackeri” sau „cyborgi”, iar viziunea lor poate fi rezumată astfel: „De ce să mai așteptăm câteva milioane de ani ca natura să ne ducă la următoarea versiune de Homo Sapiens Sapiens când ne putem crea singuri uneltele necesare evoluții?” Această mentalitate prinde din ce în ce mai mult teren, iar popularizarea ei în filme și literatură SF a ajutat considerabil la acest lucru.

Dan Cautiș spune că transumanismul s-a născut datorită celui de-al Doilea Război Mondial. Mai exact, datorită avansului tehnologic din acea perioadă. Atunci s-a schimbat și modul în care oamenii priveau viitorul.

Unul dintre cuvintele preferate ale transumaniștilor este”singularitate”. ”Recent, oamenii au observat că tehnologia avansează și, așa cum spune unul dintre promotorii transumanismului, Ray Kurzweil, ea avansează exponențial. Această idee este esențială în transumanism. Dacă noi acceptăm că tehnologia avansează exponențial, atunci, din punctul lui de vedere, există o confluență de trei domenii mari ale tehnologiei – genetica, inteligența artificială, nanotehnologie – care va crea premizele unei posibilități ca viitorul să fie complet diferit de ce am crezut până de curând. El numește asta «singularitate»”, explică Dan Cautiș, în cadrul aceluiași interviu.

De asemenea, scriam acum ceva timp despre Yuval Noah Harari, profesor la Universitatea din Ierusalim, care e de părere că, în 200 de ani, bogații lumii își vor permite să își asigure nemurirea devenind cyborgi: „Cred că este foarte posibil ca în următorii 200 de ani, homo sapiens să avanseze la un stadiu de ființă divină ori prin manipulare biologică, inginerie genetică, ori prin crearea de cyborgi, roboți jumătate organici, jumătate non-organici. Va fi cel mai mare pas în evoluția biologiei. Nimic nu s-a schimbat din punct de vedere biologic, încă de la apariția vieții. Dar în 200 de ani vom fi la fel de diferiți de oamenii din prezent precum sunt cimpanzeii față de noi”.

Cyborgii există printre noi de aproape 10 ani. Evident, nu în forma avansată pe care o vedem în filmele SF precum „Terminator” dar numărul oamenilor care își implantează cipuri în piele, magneți sau microcipuri e în continuă creștere. Iar aceste practici nu se rezumă la indivizi, ci merg mult mai sus: de exemplu, DARPA a fondat proiecte care au ca scop implantarea de microcipuri în creierele soldaților, pentru a-i scăpa de traumele cerebrale.

În cele ce urmează, vă prezentăm poveștile câtorva dintre cei mai cunoscuți oameni care s-au transformat în cyborgi. Toți par mai mult decât fericiți cu alegerile făcute, indiferent de motivul care a fost promotorul lor.

Neil Harbisson – primul artist care s-a transformat în cyborg

Neil Harbisson s-a născut cu acromatopsie (n.red.: tulburare de vedere caracterizată de incapacitatea individului de a diferenția culorile), iar acum este capabil să experimenteze culorile la un nivel cu mult superior spectrului percepției umane obișnuite.

A atins această performanță echipându-se cu un ochi electronic special, care îl ajută să perceapă culorile ca unde sonore. Cu alte cuvinte, dispozitivul său implantat în craniu îi permite să audă culori. S-a adaptat la dispozitivul său până la nivelul la care creierul său a format noi căi neuronale. De asemenea, poate recepționa imagini, melodii sau chiar telefoane direct în creier, cu ajutorul unui protocol special de comunicare cu telefoanele mobile sau sateliții.

Harbisson este atât de încrezător în potențialul oamenilor-mașinării încât a deschis Fundația Cyborg, o organizație internațională menită să ofere o mână de ajutor tuturor celor care visează să devină la fel ca el.

Kevin Warwick – inginerul cyborg care s-a folosit pe post de cobai

Kevin Warwick este profesor de cibernetică în Marea Britanie și este fondatorul Proiectului Cyborg. Acesta a făcut experimente pe el însuși, încă din 1998 implantându-și un microcip care să îi permită să opereze uși, lumini și alte dispozitive fără a le atinge. Profesorul a fost tot timpul foarte deschis față de public în legătură cu dorința lui de a deveni cel mai complet cyborg din lume.

Acesta povestește într-un editorial publicat de The Conversation că cel mai avansat exemplu actual este neurohackingul, care implică modificarea sistemului nervos. În 2002, acesta a avut un dispozitiv BrainGate implantat în nervii din braț, care să îi permită să controleze o mână robotică prin internet, folosindu-și exclusiv gândurile. De asemenea, Kevin Warwick crede că, în viitor, vom avea implanturi care să ne permită să comunicăm „telepatic”.

Jerry Jalava – omul cu degetul-USB

Jerry Jalava și-a pierdut un deget într-un accident cu motocicleta, așa că a decis să își implanteze un port USB cu capacitate de 2GB în proteză. Nu poate încărca informații direct în sistemul nervos așa cum puteau personajele din Matrix, dar măcar a găsit o utilitate interesantă pentru ceva ce alții ar fi considerat un lips.

Jesse Sullivan – unul dintre cei care au pavat calea membrelor bionice

Un lucru ne este clar: tehnologiile care transformă oamenii în cyborgi pot fi extrem de utile pentru cei care își pierd un membru sau mai multe. Jesse Sullivan a fost un pionier în domeniu, devenind unul dintre primii cyborgi din lume în momentul în care i-a fost implantat un braț bionic, conectat printr-o grefă de mușchi și nerv. Acesta își poate controla membrul cu mintea și poate simți atât temperaturi, cât și presiuni.

Jens Naumann și implantul care i-a redat vederea

Jens Naumann a orbit în urma unui accident tragic, dar partea bună e că în 2002 și-a recăpătat vederea. Naumann este prima persoană din lume căreia i-a fost implantat un sistem vizual artificial. Ochiul său electronic e conectat direct la cortexul vizual, prin implanturi cerebrale. Spre deosebire de alte implanturi care traduc informația vizuală în alte simțuri (tactil sau auditiv), Naumann chiar poate să vadă, deși într-un mod limitat.

Implanturile ochilor bionici avansează într-un ritm alert. Anul trecut, scriam despre cazurile în care un bărbat diagnosticat cu degenerescenţă maculară și-a recăpătat vederea grație primei intervenții de acest tip și despre cel în care o femeie care nu mai vedea de 10 ani a beneficiat de același tratament. Boala genetică de care a început să sufere, retinitis pigmentosa, care degradează vederea în timp, a început să se manifeste de la 18 ani, iar la 45 deja era complet oarbă.

Doar 100 de pacienți din lumea întreagă au primit implantul, iar sistemul a primit aprobare în 2013. Pacienta a spus că recăpătarea vederii a fost precum învățarea unei limbi noi, iar acum, la nouă luni de la operații, poate vedea clădiri și drumuri. De asemenea, poate vedea chiar și stelele noaptea.