13 iun. 2016 | 16:28

O rețea de orașe a fost descoperită în jungla cambodgiană, grație tehnologiei laser

ACTUALITATE
O rețea de orașe a fost descoperită în jungla cambodgiană, grație tehnologiei laser

Arheologii au descoperit o vastă rețea de orașe și așezări medievale ascunse de jungla cambodgiană în apropierea orașului-templu Angkor Wat.

Cele mai vechi orașe și așezări din apropiere de Angkor Wat datează de 1.400 de ani, în timp ce cele mai noi de aproximativ 900 de ani. În respectiva perioadă, Imperiul Khmer, cu capitala la Angkor, era probabil cel mai mare imperiu din lume.

Această descoperire a fost realizată prin intermediul unei tehnologii de scanare cu laser a regiunii, din avion.  Tehnologia se numește LIDAR (light detection and ranging). Orașele dispuneau de sisteme elaborate de transport a apei care demonstrează că vechii khmeri dețineau cunoștințe de inginerie complexe, cu sute de ani mai devreme decât au crezut istoricii.

„Sunt orașe întregi ascunse de junglă despre care nimeni nu știa că se află acolo, la Preah Khan Kompong Svay, și se pare că nu cunoșteam decât o parte din (orașul) Mahendraparvata”, a declarat coordonatorul studiului care urmează această descoperire, australianul Damian Evans. „De această dată am descoperit întreaga rețea și este una foarte mare, de dimensiuni apropiate de Phnom Penh”, a adăugat el, referindu-se la capitala Cambodgiei, un oraș cu populația de 1,5 milioane de locuitori.

Acest studiu este o extensie a unuia din 2012, care a scos la iveală existența unui sistem interconectat între orașe. Studiul despre care vorbim acum, publicat în Journal of Archaeological Science, arată orașul la scara lui reală, precum și imperul Khmer, care în apogeul atins în secolul 12, ar fi putut fi cel mai mare de pe Pământ.

Potrivit lui Damian Evans, această descoperire oferă noi indicii importante despre prăbușirea Angkor-ului. „Exista ipoteza că a existat o invazie, probabil dinspre Thailanda și că populația khmeră s-ar fi retras spre sud, părăsind Angkor-ul. Această ipoteză a fost însă infirmată, dat fiind faptul că nu s-au găsit urme de așezări în sud (conform rezultatelor scanării laser din avion). Teoriile referitoare la prăbușirea Angkor-ului sunt puse sub semnul întrebării”, a mai susținut el.