Atelierul Digital al Google ar trebui să-i învețe pe români cum pot face afaceri pe Internet
În România, vitezele conexiunilor de Internet sunt atât de bune încât devin subiect de argument în campaniile electorale din SUA. În aceeași țară, însă, gradul de analfabetism digital e foarte ridicat, iar mulți români nu știu care este diferența între Internet și Internet Explorer.
Potrivit Digital Economy & Society Index (DESI), România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește competențe digitale. Doar 16% dintre români au cunoștințe digitale de bază, în comparație cu media de 30% a EU151 și 26% în țările NMS13, arată un raport DELab. Mai mult, 43% dintre români declară că nu au deloc competențe digitale, ceea ce este mult peste media de 25% în țările NMS132 și 14% în EU15. Doar 8% dintre români cred că au cunoștințe digitale destul de solide pentru a face față într-un mediu de lucru competitiv.
Pentru a crește nivelul cunoștințelor digitale în România, Google a creat platforma online Atelierul Digital. Orice persoană interesată poate urma gratuit cursurile.
Nevoia de competențe digitale este una dintre cele mai mari provocări ale Uniunii Europene și ale Europei Centrale și de Est în particular. Potrivit datelor Comisiei Europene, în viitorul apropiat, 90% dintre slujbe vor necesita cunostințe digitale. Comisia Europeană estimează că, până în 2020, 825.000 de locuri de muncă vor fi neacoperite din cauza acestui decalaj.
Atelierul Digital oferă pregătire în lumea digitală sub forma unor cursuri video gratuite, pe o gamă cuprinzătoare de domenii: de la cum să-ți construiești prezența online, la campanii de marketing în social media sau utilizarea mediul mobil pentru a atrage noi clienți. Utilizatorii pot alege o anumită temă pe care vor să se pregătească sau să urmeze întregul curs online. La final, pot alege să dea un test și, dacă îl trec, vor primi o certificare din partea Google și IAB Europe. Întregul curs cuprinde 89 de lecții, împărțite în 23 de teme. Înscrierea se face aici.
„Internetul este esențial în societatea de astăzi, oferind oportunități și mijloace de dezvoltare antreprenorilor și afacerilor. Vrem ca prin programul Atelierul Digital lansat astăzi să oferim un instrument care să ajute viitoarea forță de muncă și antreprenorii în obținerea cunoștințele digitale atât de importante în economie. Sperăm ca acest lucru să contribuie la sprijinirea României în exploatarea oportunităților oferite de economia digitală”, spune Dan Bulucea, Country Director Google România.