29 mart. 2016 | 08:05

Îți vei putea plăti cumpărăturile prin Facebook Messenger

ACTUALITATE
Îți vei putea plăti cumpărăturile prin Facebook Messenger

Facebook Messenger este, probabil, cea mai folosită platformă de chat din lume. Având în vedere numărul ei mare de utilizatori, nu ar trebui să ne mire faptul că Zuckerberg caută constant să îi ofere atuuri în fața concurenței.

După ce am văzut introducerea aplicațiilor pentru Facebook Messenger, dar și câteva joculețe ascunse, s-ar putea să ne trezim și cu funcționalități mai serioase.

Publicația The Information a analizat codul din spatele Messenger pentru iOS și a descoperit două noi funcții.

Prima dintre ele face referire la plățile din magazin. Asta ar transforma Messenger într-un competitor direct pentru Apple Pay, Google Pay și Samsung Pay, dar dacă gândul acesta nu vă entuziasmează, trebuie să știți că nu sunteți singurii. Cu toate că este convenabil să nu trebuiască să introduci coduri PIN sau să cauți mărunți prin buzunar, când zici ”plată contactless cu telefonul”, Facebook nu este o platformă care să îți vină instant în minte.

Cealaltă funcționalitate este ceva mai interesantă și există deja un public considerabil pentru ea.

Este vorba despre Secret Conversations. Acesta ar fi modul Facebook de a concura cu platforma Snapchat, care devine din ce în ce mai populară și în România.

Facebook ar putea introduce în Messenger opțiunea de mesaje care se distrug automat, pentru a le permite participanților la chat să aibă conversații mai ”sensibile”, fără grija că unul dintre ei ar putea folosi cele scrise (sau arătate) împotriva celuilalt.

Deocamdată nu se știe când am putea vedea aceste funcționalități, dar este interesant de aflat din timp cam care sunt planurile lui Zuckerberg pentru ce era cândva o simplă platformă de mesagerie instant.