Șeful Apple, criticat pentru o fotografie nereușită cu un iPhone
Unii oameni s-ar agăța de orice lucru pentru a critica Apple sau o persoană din vârful companiei.
În ziua de azi, dacă ajungi șeful unuia dintre cei mai mari producători de telefoane din lume, ai face bine să fii sigur că știi să faci fotografii reușite. Cel puțin, asta reiese din rcomentariile cel puțin ciudate pe care oamenii le-au făcut în legătură cu o imagine publicată de Tom Cook. CEO-ul Apple se afla pe teren la finalul meciului Super Bowl (câștigat, în mod surprinzător, de Denver Broncos) și realizat o fotografie (probabil cu un iPhone), pe care ulterior a publicat-o pe Twitter.
Colorado Rocky Mountain High congrats @Broncos! pic.twitter.com/3l3gpqWaKj
— Tim Cook (@tim_cook) February 8, 2016
Într-adevăr, nu e cea mai bună fotografie pe care am văzut-o de curând. După cum scrie și Verge, poate fi observat un grup de oameni acoperiți de confetti, însă totul este încețoșat. Desigur, aceasta a fost ocazia perfectă pentru unii de a ataca Apple performanțele camerelor foto de pe dispozitivele sale mobile. Pe lângă faptul că nu știm exact dacă imaginea a fost făcută cu un iPhone, faptul că Tim Cook nu știe să pozeze nu spune nimic despre performanțele camerei foto.
[related]
Și pentru că discutăm despre senzorii foto de pe iPhone, vă amintim că gigantul din Cupertino a preluat tehnologia implementării unor camere duble după ce a cumpărat LinX Imaging pentru 20 de milioane de dolari anul trecut. Fosta companie israeliană construia camere cu multi-aperturi (unele putea merge până la patru lentile). Prin achiziția acestor tehnologii, Apple s-a asigurat că viitorul iPhone 7 va putea face fotografii în stil DSLR fără să fie nevoită să dezvolte camere ce tind să iasă din carcasa telefonului.