05 ian. 2016 | 11:43

Astronauții ar putea pleca pe Marte în costume de motocicliști

ACTUALITATE
Astronauții ar putea pleca pe Marte în costume de motocicliști

Dainese e una dintre companiile care produc cele mai sigure echipamente pentru motocicliști, iar acum se pare că își extinde puțin domeniul de activitate.

Compania a încheiat un parteneriat cu NASA și ESA, pentru care va crea două costume menite să mențină siguranța astronauților în spațiu. Proiectul a venit după ce NASA a devenit interesată de studiul pe care Dainese l-a realizat asupra mișcărilor corpului, cu scopul de a crea costume cât mai eficiente. Așa a apărut Biosuit, cel mai sofisticat costum cu compresie, care nu limitează în niciun fel mișcările corpului și mobilitatea. Planul NASA e să îl folosească în misiunea de pe Marte, care va avea loc până în anul 2030.

Biosuit-costum pentru NASA (2)

ESA (Agenția Spațială Europeană) a fost, de asemenea, impresionată de Biosuit, dar are o nevoie diferită. Astronauții trimiși în spațiu se întorc, deseori, cu hernie de disc cauzată de alungirea coloanei în condițiile gravitației diferite. Prin urmare, au oferit celor de la Dainese datele necesare rezolvării acestei probleme, prin intermediul unui costum. Așa a rezultat Skinsuit, care, deși nu arată la fel de pretențios precum Biosuit, e un instrument destul de high-tech. Materialul este elastic, dar partea superioară e rigidă, iar scopul este de a recrea efectele gravitației asupra corpului, potrivit Jalopnik.

Skinsuit-costum pentru ESA

În orice caz, chiar dacă oficialii companiei nu au vrut să ofere prea multe detalii în avans, NASA și ESA au făcut o mișcare bună. Dainese, este, la urma urmei, unul dintre cele mai bune branduri de echipamente pentru motocicliști și activează din 1978. Grație lor, ca și cum nu era suficient de cool că pleacă în spațiu, astronauții vor arăta și foarte bine.