28 sept. 2015 | 09:27

iPhone 6S Plus se supraîncălzeşte sau exemplul ăsta e doar o excepție?

ACTUALITATE
iPhone 6S Plus se supraîncălzeşte sau exemplul ăsta e doar o excepție?

Noile iPhone 6S şi iPhone 6S Plus, la prima impresie, sunt nişte telefoane foarte bune ce se vând ca pâinea caldă. Se încălzesc oare însă prea tare?

Exceptând câteva cazuri în care unele iPhone-uri au explodat pentru că au fost folosite cu încărcătoare neoriginale, rareori auzim de smartphone-uri Apple ce se supraîncălzesc. De cele mai multe ori acestea funcţionează în parametri şi oferă proprietarului o experienţă de utilizare foarte plăcută. Ca de fiecare dată însă, există şi excepţii de la regulă însă.

Conform unui thread ce a început să ia amploare pe Reddit, iPhone 6S s-ar putea supraîncălzi în condiţii aparent normale de utilizare. Captura de ecran de mai jos a fost folosită ca dovadă. Acest mesaj care spune cât se poate de clar că iPhone-ul trebuie să se răcească înainte să poată fi folosit bliţul, a apărut zilele trecute pe terminalul unui proaspăt proprietar de iPhone 6S. ,,Nu am avut niciodată această problemă cu 6 Plus-ul meu. Trăiesc în Tucson, dar era răcoare la momentul în care am încercat să fac poze. Telefonul nu a fost folosit pentru nimic intens sau pretenţios înainte să încerc să fac poze. Doar am navigat aleatoriu pe Facebook şi l-am strecurat în buzunarul de la spatele pantalonilor. Am observat că acest telefon, 6S Plus a fost cel mai cald la atingere dintre toate iPhone-urile pe care le-am deţinut„.

Trecând peste faptul că este prima oară când auzim de un iPhone 6S Plus care se supraîncălzeşte, posibilităţile pentru un astfel de scenariu sunt multiple şi nu au neapărat legătură cu creaţia Apple. Multe dintre scenarii au fost detaliate şi pe thread-ul de pe Reddit. Aplicaţia Facebook ar fi putut să aibă vreo problemă şi facă mai mult trafic decât de obicei. Dacă era proaspăt achiziţionat, sincronizare datelor în fundal pentru finalizarea unui proces de restaurare prin iCloud ar fi avut de asemenea urmări similare, chiar dacă acel proces se desfăşoară doar o dată. Există şi posibilitatea ca bliţul sub formă de lanternă să se fi activat când respectivul a băgat telefonul în buzunar.

iPhone 6s overheating

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele