De ce nu vei putea cumpăra telefonul lui James Bond?
Fanii filmelor cu James Bond se vor bucura să afle că 007 va folosi un Xperia Z5 în noul film, din păcate, respectiva variantă nu va putea fi cumpărată de oriunde.
Cei de la Sony Pictures deţin licenţa pentru filmele cu James Bond. Din acest motiv, majoritatea gadgeturilor folosite în seria 007 din ultimii ani pe care le-aţi putut observa au fost Sony. Ca urmare, nu ar trebuie să vină ca o surpriză faptul că în Spectre, lungmetrajul ce va fi lansat până la finele acestui an, vom vedea un Xperia Z5.
Cum era de aşteptat însă, nu va fi vorba de orice Xperia Z5. Respectivul terminal va fi supranumit Xperia Z5 Made for Bond şi va avea o carcasă complet neagră. Pe lângă faptul că terminalul în sine arată foarte bine, restul specificaţiilor nu sunt cu nimic mai speciale decât varianta standard. Mai există însă o problemă. Sony Xperia Z5 Bond Phone va putea fi achiziţionat doar de către abonaţii Vodafone UK, atât. În nici un alt colţ al mapamondului nu veţi putea cumpăra respectivul dispozitiv.
Pe partea de software, vor exista câteva particularităţi menite să vă facă să vă simţiţi şi mai ancoraţi în universul James Bond dacă aţi reuşit să puneţi mâna pe un astfel de smartphone. Pe lângă teme şi screensavere, veţi putea accesa un vlog creat de Naomi Harris, actriţa care o joacă pe Moneypenny în film. Fiecare posesor de Xperia Z5 Made for Bond va intra şi într-o loterie în care aveţi aveţi o şansă de 1 la 50 de a conduce acelaşi Aston Martin folosit în James Bond Spectre pe pista specială de la Milbrook, UK. Un discount de 200 de lire sterline (aprox. 1200 lei), este de asemenea inclus în ofertă.
În ceea ce priveşte reclama de mai sus. Aceasta a fost filmată cu un Sony F65 4K şi a fost regizată de Danny Kleinman. Pe lângă telefonul Xperia Z5 Made for Bond, în clipul de aproximativ un minut mai puteţi vedea o cameră Sony RX 100 IV.