Apple îți înlocuiește camera de pe iPhone 6 Plus dacă ai probleme cu ea
Telefoanele iPhone sunt printre cele mai bune de pe piață, dar la fel ca orice alte telefoane, vin cu o serie de probleme. Din fericire, Apple s-a oferit să rezolve gratuit una dintre cele mai mari.
Frumusețea unui iPhone stă în software, în viteză, dar și în camerele foto, care au stârnit o adevărată revoluție. Există redacții care au renunțat la fotografii profesioniști și i-au dotat pe membrii redacțiilor cu iPhone-uri cu care să facă fotografii pentru ziare.
Ei bine, iPhone 6 Plus are una dintre cele mai bune camere pe care le-am văzut pe un smartphone, dar unii utilizatori nu s-au putut bucura de ele la maximum.
Unele modele au venit cu o componentă defectă, iar acum Apple se oferă gratuit să rezolve această problemă.
Cei care au fost afectați de această eroare au experimentat fotografii neclare, dar asta s-a întâmplat numai în cazul unor persoane care au cumpărat telefoane între septembrie 2014 și ianuarie 2015.
Reparațiile se fac gratuit timp de trei ani de la cumpărare, iar pentru afla dacă te poți înscrie în programul de schimbare a camerei, poți accesa acest link.