06 aug. 2015 | 07:25

Microsoft vă taxează scump pentru funcţii de bază din Windows 10

ACTUALITATE
Microsoft vă taxează scump pentru funcţii de bază din Windows 10

Ne-am bucurat cu toţii când am aflat că Microsoft va oferi Windows 10 sub formă de upgrade gratuit, dar se pare că americanii nu vor deloc să iasă în pierdere.

Un motiv foarte important pentru care rata de adopţie a noului sistem de operare ieşit din Redmond este atât de mare ţine preţul inexistent al noului SO pentru cei mai mulţi dintre noi. Având în vedere că toţi cei care folosesc Windows 7 şi Windows 8 sau Windows 8.1 au putut să facă tranziţia la Windows 10, nu ar trebui să vină ca o surpriză statisticile publicate în ultima săptămână.

Între timp, foarte mulţi s-au întrebat de unde face bani Microsoft. Deşi marea masă a utilizatorilor nu mai cheltuie o sumă fabuloasă de bani pe un sistem de operare, este absurd să credem că gigantul din Redmond iese pe minus. Secretul este să cauţi cercetezi suficient de mult şi vei afla răspunsul la întrebare.

Cei de la Windows Central au fost primii care au observat că în Windows 10 Home şi Windows 10 Pro nu veţi găsi o banală aplicaţie Microsoft pentru redarea de DVD-uri. Compania americană nu vă lasă însă în aer, în magazinul virtual de aplicaţii pe care îl găsiţi în meniul de Start al noului SO, veţi găsi un Windows DVD Player creat de Microsoft. V-aţi fi aşteptat ca micul progrămel cu o funcţionalitate restrânsă să fie gratuit? Vă înşelaţi amarnic. În România, după cum se poate vedea în captura de ecran realizată de mine, micul utilitar costă 68 de lei, în timp ce în Statele Unite are o valoare de 15 dolari.

Nu vreau să insist foarte mult pe faptul că există un amalgam de player software gratuite gen VLC Player sau Media Player Classic Home Cinema Edition care îndeplinesc exact aceeaşi funcţie. Mai ciudat mi se pare în schimb faptul că doar cei care au făcut tranziţia de la Windows 7 sau Window 8.1 o au preinstalată, în timp ce toţi ceilalţi utilizatori trebuie să o cumpere la preţul exorbitant.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele