19 iul. 2015 | 16:54

PlayArena – Lara Croft: Relic Run este un altfel de endless runner

TEHNOLOGIE
PlayArena - Lara Croft: Relic Run este un altfel de endless runner

Eroina din Tomb Raider își face debutul și în genul endless runner, odată cu lansarea jocului Lara Croft: Relic Run.

În cadrul PlayArena, nu am prezentat foarte multe jocuri endless runner până acum. În aceste condiții, Lara Croft: Relic Run a fost ocazia perfectă pentru a include și acest gen. Acesta reușește să ne surprindă prin câteva artificii extrem de frumoase, care fac din el unul dintre cele mai interesante jocuri apărute în ultima perioadă pe Play Store.


Cele mai bune jocuri pe dispozitivele mobile reușesc să se diferențieze de altele implicând jucătorul. Atunci când acesta simte că își aduce o contribuție în cele mai importante momente, experiența este cu atât mai plăcută. De cealaltă parte, cele mai frumoase scene din Lara Croft: Relic Run sunt scurte videoclipuri, în care poți vedea cum personajul principal efectuează niște manevre senzaționale, fără ca tu să ai vreo contribuție importantă.

În mod normal, o astfel de rețetă nu ar funcționa dacă vrei să crești popularitatea unui joc, dar Lara Croft: Relic Run reușește cumva să te facă să uiți că, într-un final, nu ai de-a face decât cu un alt endless runner cu trei alei principale, așa cum am mai văzut nu de puține ori până în acest moment. Dacă adăugăm și pereții, am avea, de fapt, cinci alei. Da, în Lara Croft: Relic Run vor fi momente în care vei putea chiar alerga pe pereți. Seria nu este cunoscută pentru realismul său, așa că acesta ar fi ultimul lucru de care am putea să ne legăm.

[related]

Din punct de vedere al modului în care controlăm personajul principal, lucrurile sunt foarte simple. O glisare la dreapta sau la stânga va schimba pista pe care alergi, o glisare în sus o va face pe Lara să sară, iar una în jos va duce la o alunecare. Manevrele sunt realizate foarte bine, cu niște scene extrem de frumoase. Atunci când faci o manevră corespunzătoare în momentul potrivit, va apărea automat un scurt filmuleț în care poți admira mișcarea respectivă, fie că este vorba despre manevre de tip parcour sau despre sărituri pe liane.

Monștrii nu lipsesc nici ei, iar alergatul capătă un rol secundar atunci când vă confruntați cu aceștia. Confruntările au loc în anumite temple, unde lara va scoate automat pistoalele, iar singurul lucru pe care va trebui să-l faceți va fi să apăsați pe indivizii care apar pe ecran pentru a-i împușca. În acele locuri, veți avea, de asemenea, posibilitatea de a distruge cutii pentru a primi monede sau alte avantaje.

Lara Croft: Relic Run

De ce ai juca Lara Croft: Relic Run?

Varietatea de obstacole și de vehicule este principalul avantaj al acestui joc. Pe măsură ce avansezi, cei întâlni noi obstacole și noi metode de a te deplasa. Deși la început nu vei putea decât să alergi ți să te deplasezi cu ATV-ul la un moment dat, vei descoperi ulterior motociclete și într-un punct va trebuie să te confrunți cu un dinozaur. De fapt, acesta este singurul moment în care armele cu îmbunătățiri se vor diferenția de restul, deoarece îți vor permite să învingi dinozaurul care aleargă după tine. Dacă nu aia acces la ele, va trebui să te mulțumești cu faptul că ești mai rapid.

Poți juca încontinuu, din moment ce nu a fost implementat un sistem cu energie sau ceva similar. După fiecare cursă vei avea ocazia de a o învia pe Lara, iar dacă alegi să nu faci acest lucru, cursa va începe de la capăt. Dar nu va mai fi la fel ca înainte. În Lara Croft: Relic Run, deși ești pe aceeași hartă, jocul îți va pune obstacolele în altă ordine după fiecare cursă, pentru a nu putea învăța imediat un traseu.

Lara Croft: Relic Run

De ce ai spune pas?

Pentru că ai acces la doar o hartă la început, iar deblocatul celorlalte nu este chiar cel mai simplu lucru din lume, mai ales dacă nu ai experiență când vine vorba de jocuri endless runner. Mai mult decât atât, monedele, diamantele par, de cele mai multe ori, complet inutile.

Concluzie Lara Croft: Relic Run

Lara Croft: Relic Run aduce câteva îmbunătățiri necesare genului endless runner și beneficiază de pe urma unui personaj pe care aproape orice gamer îl cunoaște.