Și-a făcut un iPhone 6s cu piese cumpărate de la tarabele din China
Dacă nu ai bani să-ți cumperi un iPhone 6s direct din magazin, atunci ai putea să-ți construiești unul din bucăți și urmând un ghid de asamblare.
În China, cel puțin, poți să cumperi aproape orice ai nevoie, mai ales dacă știi unde să cauți. Scotty Allen, un youtuber, a vrut să dovedească asta și a încercat să creeze un iPhone 6s din piese de schimb cumpărate de la vânzători ambulanți.
Videoclipul de 24 de minute este aproape un documentar și ne prezintă o imagine destul de interesantă a micilor întreprinzători din China. Cam orice ai nevoie pentru a-ți crea propriul telefon, de la șuruburi la un digitizer pentru ecran, poate fi găsit în piețele chinezilor.
Există diverse chioșcuri cu logo-uri desenate ale Samsung, Apple sau Xiaomi, pe care le găsești unul lângă celălalt. Toate aceste magazine vând marfă autentică, se pare, deși proveniența acestora este destul de discutabilă.
Cea mai mare problemă pe care Allen a întâmpinat-o a fost legată de placa logică a telefonului, aceasta conținând o mulțime de componente, între care și alte cipuri. Într-un final, acesta a reunțat la ideea de a asambla o placă logică de la zero, deoarece a întâmpinat probleme când a trebuit să lipească micile componente.
De asemenea, unele dintre cipuri sunt destul de greu de găsit, chiar și în aceste piețe. Allen s-a dat bătut și a cumpărat o placă logică la mâna a doua, aceasta fiind gata asamblată.
Nu vă faceți bagajele deja, însă, deoarece costurile pieselor nu sunt singurele care trebuie incluse în ecuație. În total, Allen spune că a cheltuit mai bine de 1000 de dolari pentru a-și asambla propriul iPhone 6. Dincolo de asta, videoclipul rămâne important pentru că ne arată cât de mare este piața telefoanelor din China.