03 dec. 2016 | 11:06

Viitorul explorării spațiului de către Agenția Spațială Europeană se decide în prezent

ACTUALITATE
Viitorul explorării spațiului de către Agenția Spațială Europeană se decide în prezent

Agenția Spațială Europeană a convocat Consiliul Ministerial pentru a afla care sunt planurile de viitor cu privire la fondurile alocate explorării spațiale.

Consiliul Ministerial se reunește pentru două zile, iar anul acesta reuniunea are loc în intervalul 1-2 decembrie. În prima zi de dezbateri, miniștrii cercetării s-au reunit la Lucerne, în Elveția, pentru a dezbate aprobarea unui program de investiții în valoare de 11 miliarde de euro pentru Agenția Spațială Europeană. Cu toate acestea, discuțiile au ajuns într-un impas când au început dezbaterile cu privire la cât ar trebui să contribuie fiecare stat-membru al ESA.

Purtătorul de cuvânt Franco Bonacina spune că întâlnirea a debutat într-o manieră pozitivă și că s-au înregistrat progrese, dar totodată afirmă că rămân câteva întrebări deschise. Cele mai recente informații aflate din spatele ușilor închise arată că noul proiect de exploatare a Stației Spațiale Internaționale mai avea nevoie doar de 100 de milioane de euro, pe lângă miliardul deja cerut, pentru a fi aprobat. Cea mai mare problemă o reprezintă, însă, faptul că fiecare stat-membru are propriile proiecte pe care le susține, consensul fiind o provocare, conform bbc.co.uk.

Proiectele ce urmează a fi finanțate din banii ceruți reprezintă rachete, telescoape spațiale, dar și îmbunătățirea serviciilor de observare a Pământului și de navigare prin satelit. Marea provocare a întâlnirii o reprezintă negocierile cu privire la planul de a trimite un robot pe Marte, în 2021. Alte proiecte implică și construcția unei mini-navete spațiale, dar și o misiune care ar avea ca scop schimbarea traiectoriei unui asteroid, într-un exercițiu care să ne pregătească pentru evitarea unui cataclism de acest fel, din viitor.

Acest proiect ar urma să fie realizat alături de Rusia, fiind cunoscut sub numele de ExoMars. Scopul proiectului ar fi încercarea de descoperire a unor urme de viață pe Planeta Roșie, prin forarea dincolo de suprafața planetei.