08 feb. 2016 | 13:14

Un simplu test de sânge ar putea diagnostica cinci tipuri de cancer

ACTUALITATE
Un simplu test de sânge ar putea diagnostica cinci tipuri de cancer

Oamenii de știință americani au identificat o semnătură genomică în ADN, care e împărtășită de cinci tipuri diferite de cancer. Descoperirea ar putea duce la dezvoltarea unui test de sânge simplu, care însă ar putea depista cancerul în faze incipiente.

Această semnătură rezultă dintr-o modificare chimică a ADN-ului, și ține de expresia genelor. Aparent, aceasta se remarcă în cazul cancerului de colon, plămâni, stomac, sân și endometrial. Descoperirea, publicată în The Journal of Molecular Diagnostics, s-a bazat pe o cercetare anterioară a echipei de medici condusă de Laura Elnitski, de la Institutul de Cercetare al Genomului Uman din Statele Unite. În 2013, aceștia au descoperit o semnătură biologică a genei ZNF154 și au bănuit că e o marcă a cancerului aproape universală, potrivit Science Alert.

Descoperirea este atât de importantă pentru că poate ajuta la descoperirea celor cinci tipuri de cancer în primă fază. Echipa a folosit o tehnică numită reacție de polimerizare în lanț pentru a amplifica ADN-ul prelevat de la tumori și au analizat rezultatele, găsind niveluri ridicate de ZNF154. În continuare, oamenii de știință vor încerca să vadă dacă această genă e suficientă pentru a depista formele de cancer respective, printr-un test de sânge obișnuit. Este posibil ca această semnătură să reprezinte o deraiere a proceselor celulare obișnuite. De asemenea, poate indica o creștere a tumorii, care consumă energie și implicit afectează procesele despre care vorbim.

Medicii speră să poată explica pe larg semnificația procesului printr-o analiză profundă. „Sperăm să dezvoltăm un test de diagnosticare capabil să depisteze cancerul cât mai devreme cu putință și, evident, să scadă rata morților în cazul bolnavilor de cancer”, a spus Elnitski.