07 mai 2016 | 10:28

Un robot se pregătește pentru examenul de admitere la facultate

ACTUALITATE
Un robot se pregătește pentru examenul de admitere la facultate

Pentru prima oară, un robot se pregătește pentru participarea la examenul de admitere în facultate. Acesta este doar cel mai recent pas menit să ilustreze cât de mult a evoluat inteligența artificială. 

Dacă vă numărați printre cei cărora le este frică de momentul în care roboții vor ajunge să ne controleze destinele, într-o manieră similară cu cea din seria Terminator, cu siguranță nu veți fi încântați de practicilie unei companii de tech chinezești.

În urmă cu câteva zile, compania a anunțat că și-a înscris un robot la examenul național pentru admitere la facultate din China. Cum era de așteptat, testul nu este neapărat pentru abilitățile de deplasare ale respectivei creații, ci pentru modul în care algoritmul său de inteligență artificială se va descurca la rezolvarea unor subiecte complexe dintr-o arie diversificată de subiecte.

În mare parte, restricțiile la care va fi supus acel robot vor fi identice cu cele ale persoanelor participante la examenul de admitere la facultate, cu mici excepții. Asta înseamnă că nu va exista acces la internet, dar întrebările din examen îi vor fi programate în memorie înainte de începerea probelor efective. De asemenea, va fi legat la o imprimantă pentru a lista rezolvările gândite de el.

Printre materiile la care va da examen acel robot se număr artele libere, istoria, politica și geografia. Lista nu include matematică, fizică sau alte subiecte din sfera realului, deoarece în acele circumstanțe nu ar fi fost nevoie de creativitate, ci doar de rezolvări obiective. Cu alte cuvinte, centrale acestui experiment sunt abilitățile robotului de a formula răspunsuri pe baza imaginației.

Acest robot care care va participa la examenul de admitere la facultate este primul care va trece prin această experiență, dar nu va trece foarte mult timp până când vom vedea și alții. Deja s-a anunțat în Japonia că un robot cu abilități similare și un algoritm de inteligență artificială foarte bine pus la punct se pregătește să participe la examenul de admitere la Universitatea din Tokyo în 2020.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele