12 ian. 2016 | 17:14

Tinder a ajuns la 100 de milioane de descărcări

ACTUALITATE
Tinder a ajuns la 100 de milioane de descărcări

Creșterea în popularitate a aplicație a avut, însă, și niște efecte mai puțin plăcute.

Noul an a început foarte bine pentru Tinder (și, probabil, pentru zeci de mii de persoane), având în vedere că 3 ianuarie a fost ziua în care s-a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de utilizatori activi. După cum scriu cei de la Engadget, creșterea ar fi fost una continuă încă din luna septembrie a anului 2012, atunci când aplicația a fost lansată în mod oficial. Cu toate acestea, autoritățile susțin că trebuie avute în vedere unele pericole.

În Marea Britanie, de exemplu, infracțiunile în care au fost menționate aplicațiile Tinder și Grindr s-au dublat față de anul trecut. Cea mai importantă schimbare de la an la an a avut, însă, loc între 2013 și 2014. În 2013 nu au fost raportate decât 55 de infracțiuni în care au fost implicate Tinder sau Grinder, însă în 2014 numărul acestora a ajuns la 204.

Copiii sunt cei mai expuși în astfel de situații, însă autoritățile au recomandat tuturor celor care folosesc aplicația să aibă grijă cui dezvăluie informațiile personale. Sfaturile din ultimul legate de Tinder nu s-au rezumat doar la siguranță.

Conform informațiilor furnizate chiar de oficialii din cadrul companiei, majoritatea utilizatorilor optează pentru haine specifice genului: femeile îmbracă rochii, iar bărbații cămăși sau tricouri simple. Pe de altă parte, 22% din bărbați poartă costum în cel puțin una dintre poze, încercând, într-un mod subtil, să își arate statutul social. Sfatul celor de la Tinder e să purtăm culori pentru a atrage cumva atenția asupra noastră, în contrast cu marea de oameni în culori neutre.