Playfilm – The Revenant sau nostalgia vechilor ghețuri

Ultimul film al lui Iñárritu este genul de film care provoacă fie dispreț, fie admirație necontenită. Acuzat că ar fi o prea lungă polologhie despre cum să te târăști prin sălbăticie cu răni pe tine doar ca să te răzbuni, The Revenant nu este nici încercarea disperată a lui DiCaprio de a lua un Oscar și nici întruchiparea unui Francisc de Assisi în sălbăticia americană. The Revenant este doar un film despre Natură.

De asemenea este și un film frumos, iar când mă refer la frumos, nu folosesc termenul într-un sens generalist, care să îmbine latura vizuală cu cea scenaristică a unui film, ci mă refer pur și simplu la partea vizuală, care doar din această perspectivă poate să ofere o profunzime mai mare unui scenariu care e esențial o simplă poveste de aventuri.

Spunând povestea vânătorului de blănuri Hugh Glass în sălbătăcia Americană de Nord, The Revenant îl plasează pe protagonist în situația cruntă de a fi sfâșiat de un urs grizzly ca apoi să fie părăsit de tovarășii săi vânători de blănuri și lăsat să moară. Jocul lui Leonardo DiCaprio în pielea lui Glass e convingător dar pe alocuri exagerat. Uneori ai impresia că o continuă indigestie îl macină pe săracul DiCaprio în timp ce trebuie să îndure rănile provocate de un urs. Ai impresia că DiCaprio nu gestionează tragedia din jurul său cu puterea unei voințe interioare de oțel ci mai degraba prin scrâșnete de dinți, scremete și spumă la gură.

Dar filmul nu spune doar povestea lui Glass ci și a antieroului din film, John Fitzgerald, jucat extrem de convingător de Tom Hardy, personaj care e nevoit să se scalde în prejudecăți în ceea ce privește lumea din jurul său din cauza unor traume din tinerețe. Spre deosebire de majoritatea antieroilor de la Hollywood, Fitzgerald este un om care a evoluat către cinism și care în virtutea acestei mentalități comite crime. Nimic din acest film nu este infuzat în mod artificial, iar concluzia este pe cât de simplă pe atât de concisă. Se taie mâini, gâturi și degete, într-o lume rece, mută și crudă ca privirea indienilor ce apar episodic în film.

Cum se circulă corect într-un sens giratoriu. Banda care are întotdeauna prioritate. Regula pe care o încalcă aproape toți șoferii

Andrei Neacșu, tată pentru a doua oară? Fostul soț al Ilincăi Vandici, surprins la mall cu noua iubită și un bebeluș

Totuși, chiar dacă realismul acestui film se dorește să fie total, chiar până la ficatul crud pe care DiCaprio ajunge să îl mănânce, câteva detalii sunt fie omise fie sunt forțate pentru a face pe plac prejudecăților spectatorului. Indienii Arikara încă folosesc arcuri și săgeți la începutul secolului XIX, iar unul dintre aceștia îi construiește culcuș albului DiCaprio în timp ce vanătorii de blănuri (esențialmente braconieri) francezi și englezi măcelăreau în stânga și în dreapta așezări de indieni. Cineva care mai știe câte ceva despre istoria vânătorilor de blănuri din acea perioadă realizează că de 200 de ani indienii deja preluaseră în mod total tehnologia coloniștilor, cu tot cu puști, tunuri și prafuri de pușcă, iar omul alb era omorât oriunde nu se putea negocia cu el. La fel făceau și coloniștii, aceștia arătând o și mai mare intransigență față de indieni, aspecte pe care filmul le-a surprins doar parțial când a dorit să sublinieze crimele trupelor americane. Hugh Glass, aparent, nu intră în acest segment de albi din moment ce soția sa era o indiancă.

Întorcându-ne la filmul propriu-zis, The Revenant se face cu adevărat remarcat prin imagine. În spatele camerei a stat același talentat Emmanuel Lubezki, directorul de imagine care a semnat imaginea incredibilului ”Gravity”. Dacă acum trei ani Lubezki a scris realmente istorie cu secvența de deschidere a filmului lui Cuarón, aici cineastul mexican lasă ca natura să copleșească publicul. Fiecare cadru e construit să transpire sălbăticie, murdărie, sânge și frig. În toată această lume sălbatică, trebuie să te lași copleșit de frumusețea sălbatică a peisajelor dacă nu vrei să cazi în disperare.

Dar până la urmă, The Revenant este un film despre natură. Așa cum echipa de filmare a povestit chinurile prin care i-a trecut Iñárritu de la un pol la celălalt al Americii în căutare de zăpadă, unul dintre laitmotivele principale ale filmului este dispariția acestei sălbăticii. Ceea ce vedeți în film nu este Canada polară ci Dakota și deși astăzi statul american nu mai are nimic din vechea sa sălbăticie, Iñárritu vrea să ne credem că a fost un moment în istoria Americii când Natura domina tot, devora tot, zdrobea tot, iar un om ca Hugh Glass a înfruntat toate acestea pentru a-și duce la capăt răzbunarea.