Tatăl unei fete a fost arestat după ce i-a confiscat acesteia telefonul
Tatăl unei fete a fost șocat în momentul în care a fost arestat pentru că încerca să-și educe fiica prin confiscarea telefonului mobil.
Este incredibilă lumea în care trăim și este fascinant modul cel puțin ciudat în care unii dintre noi ajung la închisoare. De exemplu, nimeni nu se aștepta să ajungă să fie arestat pentru simplul fapt că a ales să-și educe fiica într-o manieră ce nu implica nici un pic de violență.
În schimb, Ronald Jackson, tatăl unei adolescente a petrecut noaptea la pușcărie pentru simplul fapt că i-ar fi confiscat telefonul propriului copil. Respectivul gest al tatălui a fost justificat prin prisma faptului că smartphone-ul era folosit pentru orchestrarea unui atac împreună cu alți câțiva colegi împotriva unui minor.
Deși ați fi tentați să clasificați gestul tatălui ca o metodă de educație mai mult decât decentă, lucurile au deraiat rapid în momentul în care în respectivul eveniment s-a implicat și mama fetei, care a chemat de altfel și poliția la fața locului.
,,Nu poți să iei proprietatea cuiva, indiferent dacă ești părinte sau nu.” Deși e greu de apreciat ce s-a întâmplat în retrospectivă, având în vedere că evenimentele din spatele procesului încheiat acum câteva zile s-au desfășurat în 2013, e foarte probabil ca în momentul în care poliția a ajuns la fața locului, tensiunea să fi crescut. ,,Nu vroiam ca poliția să-mi spună mie cum să-mi cresc copilul. Nu mi s-a părut normal să vină și să facă scandal dintr-un gest atât de mic. Nu am putut să cred că se poate ajunge la așa ceva dintr-un telefon. Nu părea logic.” Pe bună dreaptate, Jackson s-a arătat ofensat de circumstanțele în care a fost arestat.
După doi ani de la eveniment, judecătoarea Lisa Green din tribunalul criminal al statului Dallas a stabilit că Ronald Jackson este nevinovat și că procurorul ar fi avut nevoie de mult mai multe dovezi pentru a fi convingător. Având în vedere că a petrecut deja o noapte în închisoare în 2013, Jackson vrea acum să dea în judecată la curtea federeală departamentul de poliție implicat în eveniment în pentru încălcare a libertăților civice. Este posibil ca problema de fapt să fie cu soția sa care a chemat poliția, dar s-ar fi gândit probabil că are șanse mai mari să câștige un proces împotriva statului, decât o ceartă cu partenera de viață.