Știrile false alarmează din nou: sfârșitul lumii este programat pentru decembrie
Sfârșitul lumii vine periodic, iar luna decembrie pare să fie cea mai populară perioadă în care ne încheiem socotelile în Univers.
Conspiraționiștii care propovăduiesc sfârșitul lumii lansează o nouă teorie care să bage frica în oameni. Din păcate, originalitatea la acest capitol pare să fie pe sfârșite, având în vedere că în decembrie 2016, Nibiru sau Planeta X, se întoarce în Sistemul Solar și anihilează viața de pe Pământ.
E foarte probabil să fi auzit deja de Nibiru, într-unul din anii trecuți când misterioasa planetă ”trebuia să se întoarcă” și să aducă sfârșitul lumii. Conform legendelor, conspirațiilor sau zicalelor, Nibiru este o planetă de aproximativ patru ori mai mare ca Terra, dar în funcție de știrea pe care o citiți, ar avea o dimensiune chiar și de 10 ori mai mare decât planeta noastră. Aceasta are o orbită mult mai mare decât a lui Pluto, astfel că reintră în Sistemul Solar, trecând prin zona dintre Neptun și Marte, și provocând sfârșitul lumii pe Pământ.
Primele teorii cu privire la Nibiru au apărut în 1997, pe site-ul ZetaTalk, creat de Nancy Lieder. Aceasta a creat acest site pentru a dezvălui interacțiunile pe care le-a avut cu extratereștri, arată indy100.com.
Sfârșitul lumii cauzat de Planeta X a mai fost prezis fără succes în 2003, în 2007, în 2012, dar și în 2015. E lesne de înțeles că previziunea nu s-a adeverit și că nu se va adeveri. Motivul pentru asta este simplu: Nibiru nu există.
Un obiect atât de mare care ar ajunge în apropierea Pământului ar fi vizibil cu ochiul liber și ar destabiliza orbitele celorlalte planete. Conspiraționiștii spun că un astfel de corp ceresc ar putea fi ascuns de Soare, dar asta este imposibil, din punct de vedere geometric. De asemenea, astronomul Mike Brown de la Caltech, notează că dacă un asemenea obiect ar fi existat în zona presupusă, ar fi fost expulzat de pe orbită de Jupiter.
Acesta admite, însă, că o planetă masivă ar exista la o distanță foarte mare de Soare, conform npr.org. Sfârșitul lumii nu va veni, însă, nici de aici.