05 dec. 2016 | 09:20

Stephen Hawking avertizează: ”trăim cele mai periculoase vremuri”

ACTUALITATE
Stephen Hawking avertizează: ”trăim cele mai periculoase vremuri”

Stephen Hawking continuă să elaboreze scenarii pesimiste cu privire la viitorul omenirii, chiar dacă se consideră o persoană optimistă.

În cadrul unui editorial publicat în The Guardian și citat și de cnet.com, Hawking discută despre cât de izolat poate deveni traiul în ceea ce el numește ”bula extrem de privilegiată” dată de statutul de cercetător la Cambridge. Acesta consideră că Brexit și votul pentru Trump reprezintă o respingere a elitelor.

Pericolul pe care Hawking îl descoperă în urma acestor voturi este că elitele nu țin cont de rezultate, dar nici de oamenii care au votat în cadrul acestor alegeri. Acesta mai adaugă faptul că tehnologia și globalizarea afectează foarte mulți oameni.

”Automatizarea fabricilor a decimat deja locurile de muncă în mediile clasice, de acest fel, iar avântul inteligenței artificiale va contribui, în continuare, la această distrugere a locurilor de muncă, ce va afecta din ce în ce mai mult clasa mijlocie, unde doar cele mai importante roluri vor rămâne ale oamenilor”, spune acesta.

Ce se va întâmpla când rămân și mai puține locuri de muncă disponibile pentru oameni? Inegalitatea va crește și mai mult. Acest tip de progres este, pentru Hawking, distructiv pentru societate. Acesta mai adaugă și faptul că Internetul le permite celor săraci să vadă cum trăiesc cei ce nu au grija banilor, ceea ce provoacă un sentiment negativ al păturilor sociale joase față de cele superioare.

Soluția pe care o vede Hawking este ca oamenii să lucreze împreună, pentru a trece peste pericole, cum ar fi schimbările climatice, suprapopulare sau creșterea acidității oceanelor. Cu toate acestea, trendul pare să fie unul izolaționist și egoist, mai degrabă.

Stephen Hawking consideră că, pe măsură ce nu doar locuri de muncă, ci industrii întregi dispar, trebuie ca oamenii să învețe să se adapteze la o nouă lume și să fie susținuți financiar în acest timp.

Savantul vorbește și despre fenomenul migrației, subiect care pare să dezbine societățile occidentale de acum. Acesta este de părere că, dacă societățile-țintă nu pot să facă față numărului de imigranți, atunci ar trebui să ne reorientăm pentru a încuraja dezvoltarea globală, pentru ca potențialii migranți să își creeze viitorul acasă.