22 iun. 2016 | 17:06

Secretul vieții veșnice: „încărcarea” personalităților în computere

ACTUALITATE
Secretul vieții veșnice:

Poate că sună ca un episod din „Black Mirror”, un show Netflix SF pe care vi-l recomandăm și vouă, dar titlul se referă la planul concret al unui expert în fizică.

Numele lui este Michio Kaku, și pretinde că ar trebui să ne pregătim pentru un viitor în care mințile noastre ar putea fi descărcate în avatare în secolul următor. Potrivit predicțiilor sale, nu vom mai trece prin suferința pierderii definitive a unei ființe iubite, pentru că ar putea trăi veșnic prin intermediul unei holograme.

„Să ne imaginăm cum ar fi să putem vorbi cu cineva drag după ce a murit. Acest lucru ar fi posibil în cazul în care personalitatea omului respectiv ar fi descărcată într-un computer sub formă de avatar. Ai putea comunica cu el ca și cum ar fi încă aici. Ar deveni, efectiv, nemuritor”, a explicat Kaku în documentarul Curiosity Stream. Kaku e de părere că personalitatea digitală ar fi activată atunci când persoana respectivă încetează din viață, permițându-le oamenilor apropiați să păstreze legătura cu ea.

Ray Kurzweil, inginer al Google, spunea acum ceva timp că oamenii ar putea deveni nemuritori începând cu anul 2045. Oamenii de știință lucrează la transferarea personalității umane în corpuri non-biologice, cu scopul de a extinde viața până la eternitate. Poate ne vine greu să credem că, în viitorul nu tocmai îndepărtat, ne vom afla în ipostaza de a alege să trăim veșnic sau să ne limităm la o viață obișnuită de om.

Dimitri Itskov, un mogul media, a împărtășit planurile sale de a crea întocmai o astfel de tehnologie, întâi printr-un robot controlat de creierul uman, apoi prin transferarea efectivă a creierului uman într-un robot humanoid.Ultimul pas ar fi încărcare unei conștiințe umane într-un creier artificial. Itskov crede că toate acestea vor fi posibile în maximum 30 de ani. Ipoteza aceasta e extraordinară și înfricoșătoare în același timp.Dacă ne gândim mai bine, panta aceasta e deja explorată de oamenii de știință. DARPA deja lucrează la un robot controlat de creierul uman, prin intermediul programului Avatar (care, întâmplător, coincide cu numele proiectului lui Itskov).

Kaku duce și mai departe predicțiile legată de această tehnologie, spunând că amintirile ar putea fi introduse în mințile oamenilor, iar pacienții bolnavi de Alzheimer ar putea apăsa un buton pentru a-și aminti orice își doresc. A mai menționat și că am putea să ne păcălim singuri, folosind aceeași metodă. De exemplu, am putea să avem amintiri ale unor vacanțe în care n-am fost niciodată, prin încărcarea lor în creier. „Vei simți adierea vântului pe față, vei auzi valurile, vei simți toate senzațiile și vei avea amintirea unei plimbări pe plajă într-un loc exotic, în care nu ai fost niciodată. Toate aceste lucruri sunt în limitele posibilului, e doar o chestiune de timp”, a spus Kaku.