26 iun. 2016 | 10:05

Samsung investește o sumă remarcabilă pentru Internetul Tuturor Lucrurilor

ACTUALITATE
Samsung investește o sumă remarcabilă pentru Internetul Tuturor Lucrurilor

Grupul sud-coreean Samsung Electronics, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri, a anunțat că intenționează să investească o sumă considerabilă pentru dezvoltarea Internetului Tuturor Lucrurilor.

Este vorba despre suma de 1,2 miliarde de dolari, care se pare că va fi investită în SUA până în 2020. Internetul Tuturor Lucrurilor, numit și Internetul a Orice, în engleză Internet of Things, este un concept care definește o lume în care toate obiectele (mașini, electrocasnice, sisteme de iluminat, dispozitive mobile, portabile, etc) sunt conectate între ele cu ajutorul internetului.

Într-un comunicat de presă, Samsung a precizat că va face investiția remarcabilă prin subsidiarele sale din Silicon Valley, precum Samsung Global Innovation Center, pentru dezvoltarea de noi tehnologii și întărirea cooperării cu companiile de tip start-up.

Companiile tehnologice din întreaga lume sunt interesate de tehnologiile din domeniul IoT, care permit obiectelor uzuale de genul telefoane mobile și vehicule să comunice între ele, ca o nouă sursă de venituri, în condițiile în care vânzările de produse de genul smartphone-urilor încetinesc. În ultimii ani, Samsung a achiziționat mai multe companii care dezvoltă noi produse și servicii, în speranța că astfel de eforturi îi vor aduce un nou motor de profit. Firma de consultanță IDC estimează că piața globală pentru „Internetul lucrurilor” va ajunge la 1.700 miliarde de dolari în 2020.

Potrivit Cisco, această tehnologie va genera o valoare de 4.600 de miliarde de dolari până în anul 2024, prin managementul eficient al resurselor, creșterea productivității angajaților, generarea de noi venituri și creșterea beneficiilor pentru cetățeni.

De asemenea, Intel e o altă companie care investește considerabil în Internetul Tuturor Lucrurilor, chiar și în România. Intel România a anunțat acum nu mult timp că există o echipă dedicată pentru dezvoltarea soluțiilor IoT. Prin adăugarea echipei IoT în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare Software din București, aducem în România un domeniu foarte actual pentru Intel, Internet of Things”, a precizat Mihai Constantin-Pau, Engineering Manager, Intel Romania Software Development Center.