27 iun. 2016 | 18:15

Samsung ar putea să lanseze o cască inteligentă, care va rivaliza cu HoloLens

ACTUALITATE
Samsung ar putea să lanseze o cască inteligentă, care va rivaliza cu HoloLens

Aplicația celor de la Samsung pentru un patent indică un potențial rival pentru Microsoft HoloLens.

Realitatea virtuală va fi un câmp de luptă extrem de important pentru companii în viitor. Google, Facebook, HTC, Sony, Samsung și multele altele încearcă să obțină un avantaj important pe această piață prin lansarea unor dispozitive cât mai atrăgătoare. Samsung, de exemplu, oferă, pentru moment, doar ochelarii Gear VR, care se bazează pe puterea de procesare a telefonului. Pentru a le a crește popularitatea, aceștia au fost oferiți chiar și în mod gratuit celor care achiziționau un telefon Galaxy S7.

Însă, conform unui zvon recent, coreenii lucrează la un dispozitiv și mai interesant. Ar fi vorba despre o cască inteligentă, numită Ahead. Din câte ne putem da seama, casca va include un smartphone, o cameră foto și player-e audio și video și ar putea fi folosită de către schiori. Toate acestea indică faptul că am putea vedea un rival pentru HoloLens. Să nu uităm, totuși, că Samsung nici nu a primit patentul încă. Sperăm, însă, să avem parte de mai multe leak-uri în viitorul apropiat.

În ziua de azi, accesoriile pentru realitate virtuală, fie că este vorba despre Samsung Gear VR, HTC Vive, Oculus Rift sau HoloLens, se bazează pe puterea de procesare a unor dispozitive externe. Din câte se pare, chinezii vor să schimbe acest lucru, odată cu lansarea ochelarilor Idealens K2. Produsul lor nu include un telefon de top în interior, însă beneficiază de specificații demne de un flagship din ziua de azi.

Idealens K2 are în interior un procesor Samsung Exynos 7420, același care a fost folosit în cazul terminalelor Samsung Galaxy S6 și Galaxy Note 5 de anul trecut. Conform informațiilor oferite de chinezi, experiența vizuală a utilizatorilor este similară celei oferite de un telefon cu un ecran de 6 inci, care suportă o rezoluție QHD, de 2.560 x 1.440 de pixeli. În mod interesant, ochelarii Idealens K2 ar urma să fie produși chiar de către Foxconn, cunoscutul partener Apple.