Maserati vrea să lanseze prima sa mașină electrică în următorii trei ani
Conform unor noi informații, italienii de la Maserati au planuri mari pentru următorii ani.
Maserati Alfieri este o mașină extrem de elegantă, pe care producătorul italian a prezentat-o pentru prima oară în cadrul Salonului Auto de la Geneva în anul 2014. Așa cum scriu și cei de la Business Insider, vehiculul are o formă specială și conține elemente ale vehiculelor clasice Maserati întrucât simbolizează trecutul glorios al companiei în competițiile auto.
Primele informații în legătură cu posibilitatea introducerii unei versiuni electrice au început să apară pe parcursul verii. Iar acum, italienii au confirmat în mod oficial faptul că au de gând să lanseze primul lor vehicul electric până la sfârșitul deceniului. Maserati, care, în prezent, face parte din frupul Fiat-Chrysler, ar avea de gând să introducă, de asemenea, și un model cu un motor V6 pe parcursul anului 2019.
Desigur, pentru moment, nu avem informații în legătură cu posibilele performanțe ale acestui automobil. Astfel, nu știm exact ce viteză maximă, ce accelerația, sau ce autonomie va avea. Cel mai probabil, acestea vor fi comparabile cu cele înregistrate de modelele unor competitori precum Porsche sau Aston Martin.
Producătorii de vehicule acordă din ce în ce mai multă atenție vehiculelor electrice, deși cererea nu este impresionantă. În Statele Unite ale Americii, aceste mașini nu reprezintă decât 1% din total automobilelor noi comercializate. Însă legile din ce în ce mai dure îi obligă pe producători să investească în dezvoltarea tehnologiei din spatele mașinilor respective.
Business Insider menționează că, până în anul 2020, consumul mediu al autovehiculelor unui producător va trebuie să fie de 5,6 litri pe kilometru. Până în anul 2025, consumul mediu nu va trebui să depășească 4,33 litri pe kilometru. Deocamdată, acestea sunt toate noutățile cu privire la mașina electrică pe care o vor lansa italienii. Până acum, Maserati nu a oferi o declarație oficială, însă sperăm să aflăm mai multe informații în viitorul apropiat.