Probabil vă mai amintiți ce s-a întâmplat când rețeaua neurală a Google, Deep Dream, a primit undă verde pentru a crea imagini vizuale cel puțin bizare.
Ei bine, creatorii din spatele filmulețului pe care îl puteți vedea mai sus, intitulat Sunspring, cu siguranță nu au scăpat din vedere capacitățile creatoare ale unei rețele neurale. Spre deosebire de produsul Google, au folosit o rețea neurală numită Jetson. Drept rezultat, au obținut nouă minute de film SF. Foarte SF.
Cu Thomas Middleditch în rolul principal și regizat de Oscar Sharp, filmul are scenariul „scris” de rețeaua neurală despre care vă vorbeam mai sus. Aceasta a scris chiar și o piesă special pentru film. Produsul a rezultat după o alimentare zdravănă cu scenariile filmelor precum Eternal Sunshine of the Spotless Mind, Watchmen și Aliens, iar lista, evident, nu se oprește aici. Filmul a fost filmat și editat în 48 de ore, ceea ce e destul de puțin pentru cât de bine a ieșit din punct de vedere tehnic. Desigur, dat fiind faptul că a fost gândit de un robot care nu e înzestrat cu rațiune și emoție, nu e cel mai coerent filmuleț pe care l-ai văzut vreodată.
De asemenea, apreciem în mod deosebit prestația actriței, care a reușit să pună emoție într-un monolog care, interpretat obiectiv, nu are niciun pic de logică. În final, nu putem defini impresia pe care ne-a lăsat-o și nu știm dacă faptul că mai nou rețelele neurale pot crea scenarii de film ar trebui să ne bucure.