Ransomware-ul care generează milioane de dolari în fiecare an
Cerber este un ransomware care generează sume importante de bani, ținta sa principală fiind companiile.
De ce te-ai orienta în exclusivitate asupra utilizatorilor de rând, atunci când companiile îți pot aduce venituri mult mai mari? Malware-ul de tip ransomware poate fi extrem de profitabil atunci când îți alegi țintele cu atenție, iar cel care a dezvoltat software-ul Cerberus știe cu siguranță acest lucru. După cum scrie publicația Register, din ce în ce mai mulți infractori se folosesc acum de program pentru a cripta baze de date.
Programul ar mai fi fost examinat în iunie, iar experții din domeniul securității online au menționat că în jur de 150.000 de utilizatori fuseseră afectați doar în acea lună. Astfel infractorii ar fi reușit să sustragă nu mai puțin de 195.000 de dolari în doar 30 de zile. Desigur, nu toți banii au intrat în conturile dezvoltatorului, ci ”doar” 78.000 de dolari. În prezent, se estimează că ransomware-ul ar genera sume cuprinse între un milion și 2,5 milioane de dolari în fiecare an.
Prin urmare, Cerberus este mai profitabil în acest an decât în 2015, iar urmatoarea țintă majoră sunt companiile. Mai exact, Cerberus încearcă acum să oprească procesele din bazele de date ale sistemelor afectate, pentru a cripta datele. Cu toate acestea, Cerberus nu ar fi primul ransomware folosit împotriva corporațiilor. Versiuni speciale ale unor programe ar fi fost trimise în trecut unor companii, în încercarea de a cripta fișiere importante. Pentru a debloca sistemele afectate, hackerii cereau zeci de mii de dolari.
Ransomware-ul este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, ca să poată recăpăta controlul asupra dispozitivului sau fișierelor afectate.
Nu trebuie să uităm nici de celelalte amenințări din mediul online, precum rețelele de top botnet. Din câte se pare, problemele pentru cei specializați în securitatea online vor deveni și mai mari în anii următori, în condițiile în care numărul terminalelor conectate la Internetul Tuturor Lucrurilor ar putea ajunge la 30 de miliarde.