Poate cel mai bizar act anticenzură: îi forțează să se uite la vopseaua care se usucă
Charlie Lyne este un producător de filme britanic care a găsit o modalitate inedită de a protesta împotriva cenzurii puse de British Board of Film Classification.
Acesta a realizat o strângere de fonduri, în urma căreia a strâns aproape 6.000 de lire, pe care le-a folosit pentru a crea și trimite un film de 607 minute către BBFC. Nu ar fi nimic ieșit din comun până aici, dar filmul prezenta, practic, doar procesul de uscare a vopselii, iar cei doi examinatori au fost nevoiți să se uite la tot, așa cum e procedura. Numărul de ore pe care nu trebuie să îl depășească zilnic pentru vizionarea materialelor este de nouă ore, așa că au avut nevoie de două zile pentru a-l vedea pe tot, notează IB Times.
Din nefericire pentru examinatori, acestora nu li se permite să doarmă în timpul derulării filmului sau să se angajeze în activități care i-ar putea distrage, pentru că pot fi strecurate imagini pornografice de mai puțin de o secundă oricând, și nu le este permis să le treacă cu vederea. Mai mult decât atât, dacă găsesc ceva ce trebuie editat, sunt nevoiți să treacă iar prin tot filmul, pentru a se asigura că editarea a fost făcută cum trebuie. Majoritatea oamenilor văd cauza lui Lyne ca fiind destul de interesantă, dar alții cred că BBFC e una dintre cele mai bune autorități în domeniul clasificării filmelor.
„Dacă citești pledoaria lui Lyne, în care vorbește despre cum BBFC a fost original creată pentru a cenzura sexul și politica în filme, e probabil adevărat, dar a trecut printr-o transformare incredibilă după anii ’80. Acum, servește pentru a informa consumatorii despre conținutul filmelor și ghidarea lor potrivită, nu pentru a cenzura filmele. E cea mai bună din lume și e un exemplu de autoritate pentru clasificare făcută cum trebuie. Nu voi spune că inițiativa lui Lyne e o pierdere de timp, dar chiar pun sub semnul îndoielii nivelul său de educație în ceea ce privește BBFC și ceea ce fac ei”, a scris un utilizator Reddit.