30 mai 2016 | 16:36

Noile TV-uri Philips vin cu 4K, Chromecast și prețuri mici

ACTUALITATE
Noile TV-uri Philips vin cu 4K, Chromecast și prețuri mici

În cazul în care cochetați cu achiziția unui nou televizor în această vară, cei de la Philips vin cu o ofertă foarte tentantă pentru amatorii de 4K și servicii Google.

Google Chromecast este un dispozitiv destul de accesibil lansat în urmă cu câțiva ani de gigantul din Mountain View. Respectivul aparat surprinzător de compact vă permite să transmiteți aproape orice tip de conținut video și audio către un TV, cu condiția ca acesta din urmă să aibă un port HDMI liber la care să conectați stick-ul Chromecast.

Partea bună este că, dacă vă doreați să aveți respectivul set de funcții fără mai atașați nici un gadget suplimentar la TV, o puteți face folosind noile TV-uri Philips ce vor fi lansate în această vară. Acestea vor fi certificate Chromecast și vor oferi în plus o calitate foarte bună a imaginii.

Noua gamă de TV-uri Philips pe care le puteți cumpăra deja din anumite magazine vor rula, de asemenea cea mai recentă versiune de Android TV. și vor fac parte din gama 6000 Series Google Cast Ultra HD TVs. Cu alte cuvinte, vor putea afișa fără probleme conținut UltraHD 4K la rezoluția nativă.

În funcție de bugetul pe care îl aveți disponibil sau de spațiul din casă, veți putea opta pentru una dintre cele patru diagonale, 43 de inci, 49 de inci, 55 și 65 de inci. Prețul de start pentru cel mai accesibil dintre cele patru modele este de 650 de dolari. Având în vedere setul de funcții, aceasta este o valoare cât se poate de accesibilă.

Televizoarele 4K cu Google Cast se pare că vor reprezenta un nou trend în 2016 și ne așteptăm să fie oferite un număr cat mai mare de producători. În urmă cu câteva săptămâni, cei de la Polaroid au anunțat câteva modele compatibile cu același standard începând de la un preț de 500 de dolari pentru o diagonală de 43 de inci. Din păcate, nu știm sigur dacă produsele Polaroid vor fi disponibile în România, în timp ce creațiile Philips vor ajunge cu siguranță și pe rafturile magazinelor de la noi.

philips-google-cast

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele