Mark Zuckerberg neagă influența Facebook asupra alegerilor prezidențiale din America
Oamenii au o pasiune inexplicabilă pentru căutarea de vinovați în orice situație, iar câștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump nu face o excepție.
Mark Zuckerberg a fost acuzat pentru faptul că Facebook ar fi influențat alegerile, promovând știri false. Evident, CEO-ul Facebook a considerat de cuviință să se apere, așa că a scris pe pagina sa de Facebook că mai mult de 99% din conținutul pe care îl vedem pe Facebook este autentic, iar știrile false care apar, totuși, nu sunt limitate la politică.
Zuckerberg a admis, totuși, că Facebook trebuie să combată mai eficient știrile false. De exemplu, Zeynep Tufekci, profesor la Universitatea din Carolina de Nord, a scris că o știre care pretindea că Papa Francisc l-a susținut pe Trump a fost distribuită de aproape un milion de ori. Așadar, există cazuri în care Facebook chiar permite propagarea informațiilor false, care au putere de influență.
Pentru asta trebuie, totuși, să determine precis dacă un material e sau nu fals. În unele cazuri, acest lucru e dificil, pentru că o „poveste” poate expune ideile principale, în timp ce omite detalii importante. În alte situații, articolele pot reflecta opinii cu care majoritatea nu sunt de acord, deși se bazează pe informații concrete. În orice caz, rețeaua socială lucrează la instrumente eficiente pentru raportarea știrilor false.
Acest discurs publicat de CEO-ul Facebook vine în urma tuturor zvonurilor legate de influența pe care rețeaua ar fi avut-o în alegeri. Sursele New York Times spun că mai mulți executivi din cadrul Facebook ar fi discutat această problemă. Nu știm dacă au ajuns la o concluzie în legătură cu această problemă, dar oricum oamenii sunt îngrijorați de răspândirea memelor rasiste și a filtrului care îți aduce în News Feed doar postări care se identifică cu perspectiva ta asupra unui anumit subiect.