KickassTorrents: L-au închis autoritățile și pe ăsta, iar fondatorul e arestat
KickassTorrents a fost, până în urmă cu mai puțin de 24 de ore, cel mai popular site de torrente de pe mapamond, alături de The Pirate Bay. Din păcate, tocmai a fost închis, probabil pentru totdeauna.
Este foarte adevărat că popularitatea comunităților torrent nu pare să pălească prea curând, dar asta nu înseamnă că o mare parte dintre cei care depind de piraterie pentru sursa lor de divertisment nu vor suferi de dispariția KickassTorrents.
Conform celor de la TorrentFreak, cea mai importantă autoritate când vine vorba de torrent, autoritățile federale americane au reținut cu succes toate domeniile web în spatele cărora se ascundea așa-numitul KAT. Efortul a fost unul suținut, iar proiectul care s-a desfășurat în mai puțin de 24 de ore s-a finalizat cu arestarea lui Artem Vaulin, un ucrainean care se pare că s-a aflat în spatele KickassTorrent încă de la începuturile site-ului.
,,Într-un efort de evitare a autorităților, Vaulin s-a bazat aparent pe servere localizate în țări de pe întregul mapamond și și-a mutat domeniile în mod repetat din cauza închiderii lor constante și a proceselor civile. În orice caz, arestarea sa în Polonia demonstrează din nou că nu se pot ascunde criminalii cibernetici, ci doar pot fugi.” Această declarație încărcată de entuziasm a fost făcută de Procurorul General Secund Leslie Caldwell în cadrul unui comunicat de presă publicat de departamentul de justiție al Statelor Unite.
Următoarea etapă implică finalizarea procesului de extrădare a lui Artem Vaulin în SUA, din Ucraina, unde s-a aflat la momentul arestării. Singura variabilă legată de acest caz este dacă o imagine a serverelor KickassTorrents nu cumva poate fi accesată prin intermediul unui website din dark web, prin Tor. Aceea pagină fusese lansată în urmă cu mai puțin de o lună.
Popularitatea KickassTorrents a explodat în 2014, când ThePirateBay a trecut printr-o procedură similară de desființare, cu toate că la ora actuală este din nou online și poate fi accesat fără probleme. Rămâne să vedem cât timp va trece până vom vedea mai multe imagini ale site-ului închis în ultimele 24 de ore în spatele unor domenii mai mult sau mai puțin cunoscute.