04 iul. 2016 | 12:47

Harta care ar fi putut schimba rezultatul referendumului pentru BREXIT

ȘTIINȚĂ
Harta care ar fi putut schimba rezultatul referendumului pentru BREXIT

Imigrația este unul dintre principalele motive pentru care britanicii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană.

După cum știți deja, britanicii au optat pentru BREXIT, adică părăsirea celui mai ambițios proiect politic la nivel global. În jur de 51,9% dintre britanici au votat pentru ieșirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar. Asta ar însemna că aproape 17 milioane de britanici au votat pentru Brexit, faţă de 15,7 milioane pentru UE. Rata de participare a fost de 72,2%.

Pentru a-și asigura succesul, politicieni precum Nigel Farage au atras atenția asupra numărului foarte mare de imigranți veniți în Marea Britanie, cu un discurs pe care l-am auzit de prea multe ori pe parcursul istoriei. Însă ceea ce oameni precum Farage, Boris Johnson sau Michael Gove nu au menționat a fost faptul că, dintre toți membrii Uniunii Europene, Marea Britanie are cel mai mare număr de cetățeni care trăiesc în alte țări.

Diaspora UE

După cum spune Max Galka, un asemenea cetățean este numit de multe ori ”expatriat”, însă un sinonim pentru acest cuvânt este ”imigrant”. Practic, acești oameni nu au un statut diferit față de acei polonezi, indieni, pakistanezi, români și bulgari de care britanicii pro-BREXIT se tem. Însă, în loc să fie numiți imigranți în țările în care locuiesc, ei sunt numiți expatriați.

[readmore]

Și asta deoarece, în ochii oamenilor de rând, un imigrant este o persoană care se mută dintr-o țară săracă într-una bogată, în căutarea unei vieți mai bune, în timp ce un expatriat pleacă dintr-o țară bogată pentru a munci în străinătate. Acest mod de a privi lucrurile a dat naștere unor probleme de ordin social extrem de grave pe întreaga suprafață a Uniunii Europene. Nici măcar americanii nu au scăpat, iar candidați precum Donald Trump mizează pe frica oamenilor de imigranți.

În mod interesant, România are al patrulea cel mai mare număr de expatriați/emigranți din Uniunea Europeană, situându-se în spatele Marii Brianii, Poloniei și Germaniei. În jur de 3,4 milioane de români locuiesc acum în străinătate.