01 mart. 2016 | 15:15

Google va scana pozele pe care le trimiți prin e-mail pentru a stopa scurgerile de informații

ACTUALITATE
Google va scana pozele pe care le trimiți prin e-mail pentru a stopa scurgerile de informații

Încercând să protejeze interesele marilor corporații, Google a anunțat că va scana toate fotografiile atașate la e-mailuri în momentul în care sunt trimise.

Proiectele secrete ale marilor companii sunt de interes vital pentru acestea. Deși angajații legați de secretele unor corporații se află sub un NDA (Non Disclosure Agreement), prea puțini țin cont de acest document atunci când sunt presați din afară, sunt cumpărați sau au de reglat anumite conturi cu alți angajați. Un singur e-mail trimis cu o serie de fotografii compromițătoare este destul ca o companie să se prăbușească. Din acest motiv, Google a lansat proiectul DLP sau Data Loss Prevention.

Prin această inițiativă gigantul american dorește să aibă grijă că nu vor mai avea loc scurgeri de informații secrete, care să pună marile companii în situații delicate. Google va folosi un algoritm avansat împreună un soft de recunoaștere a literelor, care să garanteze că imaginile trimise prin mail nu conțin informații secrete precum parole sau coduri numerice personale.

Deși Google scanează deja documentele atașate la mailurile trimise de fiecare dintre noi, acum firma americană poate lega sistemul de calcul care detectează cuvintele interzise cu o listă de termeni cheie care n-ar trebui să părăsească incinta unei companii și care va fi deținută de un administrator. În acest fel, nimeni nu va mai trimite voit, sau din greșeală, mailuri sensibile altor persoane din afara firmei în care lucrează, iar în același timp sistemul poate identifica cine a pus la cale scurgerea de informații.

Momentan, cei care doresc să aibă parte de protecția Google, pot descărca sistemul Data Loss Prevention de pe Google Apps Unlimited.