Decizia pe care nu mai merită să o amâni: e cazul să îți schimbi acum laptopul
Oricât de mult ar fi evoluat smartphone-urile și tabletele și oricât de mult ar încerca producătorii să ne convingă că un dispozitiv cu display între 4 și 10 inch este bun pentru orice sarcină, adevărul este altul. Un laptop bun va fi mereu mai potrivit pentru redarea filmelor și serialelor, mai eficient când vine vorba de activițăți de productivitate și mai perfomant în ceea ce privește jocurile. Dar știi deja asta.
În cazul în care ai accesat acest articol, sunt șanse mari să îl citești de pe un PC pe care l-ai achiziționat în urmă cu câțiva ani buni, dar pe care eziți să îl schimbi din diverse motive. Poate te-ai obișnuit cu el, poate că nu ai avut timp să te interesezi privind cele mai noi tehnologii sau poate, prin absurd, te-ai atașat emoțional de el. Poate e unul dintre motivele enumerate aici. Noi îți spunem că nu mai merge așa și că e timpul pentru un upgrade, iar mai jos îți și explicăm de ce.
Să începem cu ”obișnuința”. Diverse studii spun că oamenii își pot forma un obicei nou în aproximativ 66 de zile. Dacă laptopul tău are deja câțiva ani, ție ți se va părea normal faptul că durează extrem de mult până când se aprinde și ți se va părea normal să ai timp să-ți gătești un mic dejun copios înainte să auzi sunetul de pornire de la Windows. Dar doar pentru că te-ai obișnuit așa, asta nu înseamnă că ești și avantajat de această situație. Poate PC-ul tău era printre cele mai performante de pe piață în momentul în care l-ai achiziționat, dar până și laptopurile mai prietenoase cu bugetul lansate în ultimul timp sunt mai rapide decât unealta ta. Fie că vrei doar să-ți verifici emailul de dimineață sau vrei să termini câteva sarcini de muncă, un laptop mai nou înseamnă mai mult timp pentru lucrurile importante și mai puțin timp pierdut.
Poate te-ai obișnuit și cu display-ul cu rezoluție scăzută, cel care îți face ochii să lăcrimeze după câteva ore de folosire, display-ul care nu te lasă să deosebești foarte bine personajele din serialul tău preferat. Îți spun din experiență că mailurile par mai puțin obositoare când nu vezi fiecare pixel a fiecărei litere și că filmele sunt mai distractive când culorile sunt vibrante și rezoluția este mare. Și pentru a te obișnui cu asta nu ai nevoie de 66 de zile.
Și parcă nici autonomia incredibil nu te mai deranjează atât de tare. La urma urmei, de ce te-ar deranja să te uiți constant după prize oriunde ai fi nevoit să îți folosești laptopul și de ce te-ar deranja să stai cu acea cărămidă încinsă a încărcătorului mereu lângă tine? Noile laptopuri oferă autonomii mari, mulțumită procesoarelor mult mai eficiente din punct de vedere energetic. Asta înseamnă că poți să uiți liniștit acasă încărcătorul și că te poți bucura de un episod din serialul preferat fără să stai cu ”radiatorul” în pat. Te vei obișnui rapid și cu lipsa ”cordonului ombilical” de la laptop, îți garantăm noi.
Dacă încă nu ți-ai schimbat laptopul vechi pentru că nu ai apucat să te interesezi privind noile tehnologii, îți facem noi un scurt ghid cu ce contează. La capitolul ”design”, poți să te aștepți la dispozitive mult mai subțiri și mult mai ușoare. De curând a fost lansat un laptop care aduce performanțele unui procesor Intel Core i5 de generația a 7-a într-un ”ambalaj” cu o grosime de numai 9,98 milimetri și o greutate de 1,1 kilograme. Numeroase modele aflate în comerț se apropie de aceste valori și dacă vrei ceva deosebit, poți renunța la laptopul tău vechi în favoarea unui laptop convertibil sau a unui hibrid. Vorbim despre gadgeuri foarte versatile care se transformă din laptop în tabletă sau invers, gadgeturi foarte ușoare, performante și atrăgătoare ca design.
În ceea ce privește performanțele sunt câeva lucruri pe care merită să le iei în considerare. Un laptop este, în primul rând, o unealtă așa că vrei să te asiguri că își va face treaba cum trebuie. Pentru asta, procesorul trebuie fie cât mai nou. Procesoarele lansate de Intel în ultimii doi ani gestionează mult mai bine sarcinile și consumă mult mai puțin curent decât cele de generații mai vechi. Dacă te interesează doar sarcini simple, precum browsingul sau vizionarea de conținut video, un laptop cu procesor Intel Core M sau Intel Core i3 este suficient pentru ce ai nevoie. În cazul vrei să faci un pic de editare foto sau vrei să te joci un pic, îți recomandăm un laptop cu procesor Intel Core i5, iar celor care au nevoie de un dispozitiv pe care să facă editare video sau de unul care să ruleze cele mai noi jocuri le recomandăm un laptop cu procesor Intel Core i7.
Și partea de procesare grafică este foarte importantă, iar de când ți-ai cumpărat tu PC-ul și până acum s-au schimbat foarte multe lucruri. Acum, plăcile video integrate pe procesoarele Intel sunt mai puternice decât plăcile dedicate de altă dată, așa că îți poți lua cu încredere un laptop fără placă grafică separată, fiindcă nu vei simți diferența dacă nu ești un gamer înrăit. De la o generație la alta, GPU-urile integrate s-au lăudat cu creșteri de performanță de zeci de procente, pentru a ține pasul cu filmele full HD și cu alte tipuri de divertisment care necesită configurații mai bune.
Nici spațiul de stocare nu mai este ce a fost. Hard disk-ul care ”cârâie” din când în când poate fi acum înlocuit cu un SSD, adică Solid State Drive. Acest tip de spațiu de stocare este infinit mai rapid și asigură încărcarea instantă a sistemului de operare, dar și executarea imediată a oricărei comenzi.
Bateriile nu au evoluat extrem de mult, dar procesoarele, plăcile video integrate și SSD-urile au fost optimizate în așa fel încât să folosească din ce în ce mai puțin curent electric, așa că există laptopuri, Ultrabook-uri și convertibile cu autonomie de peste opt ore. Asta înseamnă o zi întreagă de muncă sau de distracție fără să ai nevoie de o priză.
Display-urile sunt și ele importante, iar motivele le-am enumerat deja mai sus. Există multe laptopuri care vin cu ecrane full HD, iar unele dintre ele au ecrane tactile care îți permit să interacționezi mai ușor cu PC-ul.
Credem că te-am rezolvat în ceea ce privește obișnuița și cunoștințele tehnice. Mai rămâne aspectul atașării emoționale. Pe parcursul anilor, laptopul tău nu a adunat numai praf, ci și sute de fotografii, mii de melodii și zeci de documente importante. Cel mai probabil, te simți atașast de fișierele din PC-ul vechi, nu de o bucată ponosită din plastic și metal. Nu ai de ce să îți faci griji din acest punct de vedere. Cu puțină răbdare și cu un cont pentru un serviciu de cloud sau cu un hard disk extern îți transferi rapid toate datele importante din laptopul vechi în cel nou. Gândește-te la acest proces ca la schimbarea unei fotografii pe care o îndrăgești dintr-o ramă veche și ponosită în una nouă, mai potrivită pentru casa ta și pentru gusturile tale actuale.
Iar dacă noi nu te putem convinge, poate o va face acest articol de pe site-ul iq.intel.ro.