Cum se pregătesc băncile pentru atacurile online
Mai multe bănci au decis să apeleze la o măsură oarecum ciudată pentru a scăpa de problemele cu ransomware.
După cum probabil știți deja, un recent atac online de tip DDOS a fost lansat asupra serverelor Dyn, un host DNS important, cauzând numeroase probleme unor site-uri precum Twitter sau Reddit, dar și multor alte platforme la fel de cunoscute. DDoS sau Distributed Denial of Service implica un număr foarte mare de accesări, într-o perioadă foarte scurtă, adresate unui singur server sau adrese web.
În aceste condiții, publicația Guardian menționează că unele dintre cele mai mari bănci din Londra au început să ia măsuri speciale pentru a se proteja. Mai exact, acestea cumpără Bitcoin pentru a-i putea plăti pe cei care amenință cu producerea unor atacuri similare și pe cei care folosesc ransomware.
Ransomware-ul este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, ca să poată recăpăta controlul asupra dispozitivului sau fișierelor afectate. Chiar dacă ținta este reprezentată, cel mai adesea, de dispozitivele utilizatorilor individuali, rețelele companiilor – și uneori cele guvernamentale – sunt și ele afectate.
În cazul celor de la Dyn, hostul DNS afectat zilele trecut, nu există dovezi că oficialii companiei ar fi fost șantajați înainte de atacul propriu zis. Însă, de curând, mai multe companii ar fi fost obligate să plătească anumite sume de bani pentru a nu deveni victime. Prin măsura menționată mai sus, băncile din Anglia sunt de părere că pot evita pagube mult mai mari aduse afacerilor lor. Guardian oferă exemplul celor de la TalkTalk, un operator de telefonie mobilă care a pierdut în jur de 101.000 abonați și 60 de milioane de lire sterline din cauza unui atac online.
Din câte se pare, problemele pentru cei specializați în securitatea online vor deveni și mai mari în anii următori, în condițiile în care numărul terminalelor conectate la Internetul Tuturor Lucrurilor ar putea ajunge la 30 de miliarde.