06 iun. 2016 | 09:09

Cum pui parolă la notițele făcute pe iPhone

TUTORIALE
Cum pui parolă la notițele făcute pe iPhone

Deși nu este o funcție deloc evidentă, în iOS 9, Apple a introdus posibilitatea securizării notițelor. Astfel, puteți crea notițe cu parolă pe iPhone fără aplicații suplimentare.

Nu este deloc greu să vă definiți un cod de securitate la iPhone și cei mai mulți dintre noi folosesc unul, mai ales de când Apple a făcut mult mai dificilă ocolirea acestei măsuri de securitate în procesul de configurare inițială a aparatului. Din păcate, există multe circumstanțe în care vă deblocați telefonul și-l dați unui prieten din varii motive sau îl înmânați soției sau prietenei și v-ați dori ca un nivel de securitate suplimentar să vă protejeze un set de date sensibile. Crearea de notițe cu parolă pe iPhone este un mod foarte bun de a face acest lucru, deși trebuie să aveți în vedere câteva particularități.

Începeți prin accesarea aplicației Notiție pe ecranul principal al aparatului vostru. Creați o notiță nouă introducând linii de text, realizând o listă cu bife, atașând poze din Galeria Foto sau desenând ceva cu mâna liberă. Aveți în vedere că în orice moment puteți adăuga elemente noi într-o notiță creată anterior.

Partea de securizare este accesibilă printr-un tap în colțul din dreapta sus al ecranului, pe pătratul cu o săgeată în sus, pe care am ajuns să îl asociem cu expedierea de articole în iOS. După ce ați făcut un tap pe acel element, alegeți Blocați notița în dreapta jos. Introduceți orice parolă pe care o doriți și confirmați cu Ok. Momentan, notița respectivă este în continuare nesecurizată.

Pentru a securiza notița, faceți un tap pe colțul din dreapta sus pe lacătul deschis. Din acel moment, în aplicația Notes, respectiva notiță va fi listată cu un lacăt în dreptul ei. Faceți un tap pe ea pentru a o deschide și veți fi nevoiți să introduceți parola pentru a-i accesa conținutul.

În cazul în care nu vreți să se vadă nici măcar primul rând din notiță, care apare implicit ca element de identificare în Notițe, începeți notița cu apăsarea tastei Enter, generând astfel un rând gol la început.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele