Cum îți afectează lipsa banilor creierul
Probabil că nu descoperim apa caldă dacă spunem că situația materială precară nu ne face bine din niciun punct de vedere. Un nou studiu ne arată, însă, destul de precis modul în care sărăcia ne poate afecta creierul.
Problemele financiare pe o perioadă lungă nu doar că îmbolnăvesc oamenii fizic, dar le și reduc abilitatea de a gândi clar și de a-și aminti lucruri. Studiul a fost publicat în American Journal of Preventative Medicine și a măsurat clar efectul pe care o situație materială nu tocmai roz pe tot parcursul vieții afectează creierul uman. În mod deloc surprinzător, cercetarea a arătat că efectele se înrăutățesc pe măsură ce perioada de instabilitate financiară crește.
Asocierea dintre sărăcie și problemele de sănătate a fost examinată de munți întregi de cercetări. Adina Hazzouri de la Universitatea din Miami subliniază, totuși, că majoritatea se concentrează pe efectele negative punctuale, dintr-un anumit moment, nu pe modul în care e afectată viața omului pe termen lung.
Hazzoouri s-a folosit de un studiu care plecase la drum cu un scop diferit, ca parte dintr-o investigație pe termen lung asupra riscurilor bolilor coronariene în cazul adulților tineri. Într-o perioadă cuprinsă între 1985 și 2010, un grup mai mare de 5.000 de oameni, născuți în anii ’60, au fost ținuți sub supraveghere atentă. Până în 2010, o mare parte dintre aceștia au murit, dar cei 3.383 care au ajuns să fie subiecți în teste asupra funcțiilor cerebrale au fost mai mult decât suficienți.
În ceea ce privește memoria verbală, oamenii care au trăit 25 de ani cu venituri mici au obținut, în medie, cu 2,4 puncte mai puțin decât cei care nu fuseseră niciodată săraci. În ceea ce privește rostirea cuvintelor cu viteză, cei care fuseseră săraci au fost cu 25% mai lenți decât cei care nu avuseseră astfel de probleme.
Nu e clar modul în care sărăcia provoacă aceste efecte, dar Hazzouri ia în calcul patru variante posibile, printre care și efectul hormonal al stresului. Criticii spun că acest studiu confundă cauza și efectul, pentru că oamenii mai puțin inteligenți sunt mai predispuși să fie săraci. Hazzouri, totuși, spune că au fost implicați și oameni care au beneficiat de studii superioare, iar efectul sărăciei asupra creierului lor a fost același, potrivit IFL Science.