18 aug. 2016 | 10:49

Conținutul publicat pe Instagram poate trăda semne de depresie

ACTUALITATE
Conținutul publicat pe Instagram poate trăda semne de depresie

Instagram este o rețea socială foarte populară la nivel global, dar imaginile cu diverse filtre se pare că ascund un pic mai mult decât amintiri din vacanță.

Postările pe Instagram au stat la baza unui număr semnificativ de studii până la această oră, dar o nouă lucrare publicată zilele trecute descoperă și mai multe informații ce sunt trădate de tipul imaginilor și filtrelor alese de utilizatori.

După ce în urmă cu aproximativ o lună apăruse un studiu prin care cineva vă putea ghici vârsta în funcție de postările pe Instagram, un grup de cercetători de la Harvard în colaborare cu Universitatea din Vermont au reușit să creeze un algoritm care detectează cu o precizie surprinzător de mare simptome de depresie. Respectivul program ia în calcul analiza culorilor și a unor componente metadata, împreună cu un algoritm performant de detecție a fețelor.

La final, pornind de la conținutul din fluxul fiecărui utilizator de Instagram analizat, algoritmul a reușit să identifice simptome de depresie clinică cu o precizie de aproximativ 70%, înainte ca respectivii să fi fost diagnosticați de un psiholog. Pentru a stabili aceste diagnostice au fost analizate 43.950 de fotografii de la 166 de utilizatori diferiți.

Înainte de lansarea algoritmului pe internet pentru a fi abuzat de diverși psihologi amatori, creatorii respectivului program au ținut să menționeze că nu-l clasifică ca fiind o unealtă perfectă pentru diagnosticarea depresie, cel puțin nu în stadiu actual. Momentan, cercetătorii din spate preferă să-l perceapă ca pe un instrument  ce poate fi folosit pentru ,,diagnosticarea în stadiu incipient și detectarea bolilor mentale”, urmând ca într-o bună zi să ,,funcționeze ca o matriță pentru detectarea eficientă și rapidă a unor afecțiuni mentale într-o societate digitalizată”.

Per ansamblu, perspectivele sunt destul de optimiste, iar aplicațiile sunt nenumărate, mai ales că vorbim de un proces automatizat. Pe viitor, un asistent virtual ar putea să vă analizeze conținutul multimedia de pe telefon pentru a vă atenționa dacă există ceva în legătură cu care trebuie să vă faceți griji.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele