Toyota a creat mașina electrică din lemn
Toyota va prezenta o mașină electrică făcută aproape integral din lemn luna viitoare, în cadrul Milan Design Week.
Compania japoneză și-a „botezat” conceptul Setsuna, ceea ce, în traducere înseamnă „moment”. Într-o declarație de presă, cei de la Toshiba au spus că numele e menit să reprezinte momentele de care oamenii se bucură alături de mașinile lor. „Decizia de a folosi lemn, un material rezistent și totuși predispus schimbărilor de-a lungul timpului, reflectă eforturile Toyota de a da o formă relațiilor pe care oamenii le stabilesc cu mașinile lor”, precizează documentul, citat de Tech Radar.
Compania a inclus și un cronometru pe 100 de ani, care are scopul de a păstra evidența schimbărilor prin care trece mașina, în timp ce trece de la o generație la alta. Setsuna, e, totuși, doar un concept, dar ar putea fi condusă fără probleme. Are un motor electric, dar nu știm detalii adiționale despre ce poate acesta. Potrivit unui raport Forbes, mașina are baterii de 12 volți și o rezistă 24 de kilometri la o încărcare completă. Aparent, Toyota nu are în plan să vândă mașina, dar experții spun că planul e să atragă atenția designerilor și altor veterani în fabricarea de mașini, pentru a integra elemente în viitoarele modele pe care le va comercializa.