Cetățenii acestei țări vor primi note și ar trebui să ne temem cu toții de un viitor distopic
Să ne imaginăm o lume în care un guvern autoritar ne monitorizează toate acțiunile și stochează cantități imense de date din aproape orice interacțiune umană, pentru a ne oferi un scor care stabilește cât de mult valorăm din punct de vedere social.
Dacă ești fan „Black Mirror” și ai văzut măcar primul episod din sezonul 3, probabil că acest scenariu distopic îți pare cunoscut. Ei bine, se pare că există o țară care vrea un viitor în care valoarea omului e măsurată în puncte, iar aceea ar fi China anului 2020, potrivit The Independent.
Singura diferență e că nu cetățenii ar decide ce scor merită fiecare om cu care interacționează, ci guvernul. Practic, chinezii au în plan să dezvolte un sistem de creditare socială, iar Partidul Comunist pretinde că scopul e conturarea unei culturi a „sincerității”, în cadrul unei „societăți socialiste armonioase”, în care „păstrarea încrederii e glorioasă”.
Oamenii ar putea pierde puncte din orice, de la trecerea pe roșu la îngrijirea necorespunzătoare acordată familiei. Mai mult decât atât, totul ar depinde de acest punctaj: posibilitatea de a face împrumuturi, înscrierea copiilor în școli bune sau călătoriile în afara țării.
Documentul prezentat în septembrie listează sancțiunile care ar putea fi impuse pentru orice situație, iar principiul e că „dacă încrederea e afectată într-un loc, restricțiile sunt impuse peste tot”. Astfel, cei care nu au un punctaj rezonabil, ar fi nevoiți să renunțe la o mulțime de privilegii, iar companiile ar fi supuse la o monitorizare mult mai atentă și la inspecții neprogramate.
Guvernul nu a anunțat cum va funcționa planul precis sau cum vor fi stocate punctajele și cât ar cântări fiecare acțiune. Oricum, ideea din spate e că un comportament corespunzător va fi recompensat, iar unul nepotrivit va fi pedepsit, într-o lume în care Partidul Comunist ar fi judecătorul suprem.
Chiar dacă ar exista și avantaje ale acestui sistem, cum ar fi pedepsirea companiilor care vând produse necalitative sau scăderea infracționalității, e clar că în China Comunistă există o tendință pronunțată către autoritarism. Nu ar fi vorba doar despre reglementarea economiei și echilibrarea societății, ci și despre conturarea unei utopii socialiste, sub „aripa” comunismului.
Singura parte bună e că nu există o garanție a faptului că un astfel de sistem va fi posibil. Rogie Creemers, profesor la Universitatea Leiden din Olanda, a spus că ideea s-ar putea confrunta cu multe obstacole în ceea ce privește fezabilitatea tehnologică și politică. În plus, nu e tocmai ușor să implementezi o astfel de măsură pe o populație de 1,3 miliarde de oameni.
Un proiect pilot similar, lansat în 2010, a eșuat. Ideea din spate era de a acorda cetățenilor puncte pentru comportament pozitiv, limita superioară fiind de 1.000. O încălcare minoră a regulilor din trafic ar fi costat 20 de puncte penalizare, în timp ce condusul în stare de ebrietate ar fi adus 50 de puncte în minus.
Astfel, cetățenii chinezi ar fi intrat în patru categorii, iar cei cu calificativul A ar fi putut primi ajutor guvernamental în cazul în care ar fi vrut să își deschidă o afacere sau tratament prezidențial în cazul aplicării pentru a intra în partid, în guvern sau în armată. Cei cu calificativul D ar fi fost excluși de la orice fel de beneficiu, inclusiv de la acordarea unui loc de muncă. Rezidenții au protestat în social media, spunând că asta e o societate întoarsă cu susul în jos, și că cetățenii ar trebui să ofere scoruri oficialilor din guvern, nu invers.
Totuși, un astfel de proiect a fost aprobat la scară mică. Opt companii private au setat baze de date cu credite, care includ informații financiare, legale și obținute din mediul online. Una dintre cele mai populare este Sesame Credit, parte a giganticei companii de ecommerce Alibaba, care conduce cea mai mare platformă de shopping online din lume. Zeci de milioane de utilizatori cu scoruri mari au putut închiria mașini și biciclete fără a oferi vreo garanție. De asemenea, site-ul de dating Baihe încurajează utilizatorii să își afișeze scorurile de pe Sesame Credit pentru a atrage potențiali parteneri.
Dincolo de faptul că oamenii ar fi tratați ca niște obiecte, William Glass, expert în securitate cibernetică în cadrul FireEye, spune că un astfel de sistem centralizat ar fi extrem de vulnerabil și de atrăgător pentru hackeri. Rămâne de văzut dacă unul dintre cele mai înfricoșătoare episoade din „Black Mirror” va deveni realitate în China.